Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești a primit, recent, din partea Rompetrol, o donație de instrumente muzicale, printre care și un pian de excepție. Pianul, marca Yamaha, a fost adus la liceu de o singură mașină, cu un singur om. Acesta a descărcat instrumentul, l-a transportat până în sală și l-a instalat pe poziție.
Cum? Vedeți în VIDEO, la finalul textului.
„Acest intrument, este cel mai bun pian pe care l-a avut această școală din 1957, de când ea a fost înființată. Este un pian Yamaha… o să-l ascultați, o să-i ascultați sunetul. Este o adevărată bijuterie”, a declarat, vizibil emoționat, Mircea Ițcuș, directorul Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, vineri, 27 iunie 2025, cu ocazia recitalului susținut de elevii colegiului la instrumentele donate.
„Este incredibil cum a fost adus acest pian. A venit într-o mașină, gata asamblat, și a fost nevoie de un singur om ca să fie instalat în sala de clasă”, a povestit, după recital, directorul colegiului.
Pianul, împreună cu celelalte instrumente muzicale, au fost donate de Rompetrol, compania reafirmându-și, astfel, susținerea culturii în Ploiești.
„Ceea ce noi le dorim, acestor tineri (care vor studia pe aceste instrumente – n.r.) este să ajungă și ei pe marile scene ale lumii, să concerteze, să fie apreciați, aplaudați (…) de o comunitate mult mai amplă, internațională”, au transmis reprezentanții Rompetrol.