- Publicitate -

Protest la Prefectură împotriva reducerii fondului de burse

O mână de tineri a protestat astăzi, 4 iulie, în fața Prefecturii Prahova, împotriva reducerii fondului de burse școlare. Deși la acțiune era anunțată prezența a aproximativ 100 de elevi și studenți, la protest au participat undeva la 15 bursieri.

„Nu din burse faceți averi!”, „Bursa nu e un moft”, „Fără burse, fără carte, România merge-n spate”, „La palat e sărbătoare, în licee foame mare”, „Tăiați pensiile speciale, nu bursele esențiale”, sunt câteva dintre mesajele scandate, astăzi, de tinerii prezenți la protest.

- Publicitate -

Observatorul Prahovean a transmis live imagini de la protestul elevilor.

Vă reamintim, ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că , din anul școlar 2025 -2026 vor fi păstrate doar două tipuri de burse: cele sociale și cele de merit.

- Publicitate -

Explicația ministrului Educației, Daniel David: „În România cheltuielile cu bursele ajung la 7 miliarde lei, adică aproape un sfert din deficitul pentru care întoarcem țara pe dos și peste tot bugetul cercetării-dezvoltării-inovării din țară.

Creșterea spectaculoasă din ultimii ani nu poate să fie susținută. Cred că a fost o intenție bună, dar este nesustenabilă. Avem unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una din forțele economice ale lumii sau să avem un impact clar demonstrat pe tot sistemul actual de burse”, a precizat ministrul.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Iulius Iancu, antreprenorul care a transformat cafeaua la nisip în spectacolul Turkish Barista Events

Pentru Iulius Iancu, antreprenorul care deține Turkish Barista Events,...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Un zbor deasupra orașului, în 2026

La Aerodromul Strejnic, cerul nu e limita, e doar...

Topul cartierelor din Ploiești. Care este cel mai ieftin, unde merită să locuiești [Analiză]

Orașul Ploiești s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -