Prahova este județul în care copiii învață, parcă în două lumi paralele. Avem școală ridicată pe bani europeni, dotată cu piscină, încălzire în pardoseală și lift, avem și școală unde, în aceeași sală de clasă se învață în sistem simultan. Elevi de vârste diferite sunt „ochi și urechi” la singura învățătoare care trebuie să adapteze materia, în cadrul aceleași ore, astfel încât să înțeleagă și „bobocul” de pregătitoare, dar și copilul de 10 ani, care e-n clasa a IV-a.
O realitate educațională și un decalaj ce poate părea un paradox în România anului 2025. Două lumi diferite, copii, însă, la fel de frumoși și curioși, chiar dacă învață în medii școlare total opuse. Unii doar visează la școala modernă, în timp de alții trăiesc o astfel de realitate.
În timp ce la Sinaia, în urmă cu un an, a fost inaugurată cea mai modernă unitate de învățământ de stat din țară, în satul Cheia, în bătrâna construcție care a depășit 100 de ani, zi de zi vin la școală doar nouă copii cu vârste de la șase la 10 ani.
Doi sunt clasa pregătitoare, doar unul de clasa I, Iannis, învață tainele alfabetului și cifrelor, alți doi micuți sunt clasa a II-a și, la fel, câte alți doi copii sunt clasa a III-a și a IV-a.
Cu toții studiază într-o singură sală de curs, unde Elena Dragomir, dascăl în sat de peste 45 de ani, încearcă să îi facă pe „copiii” ei să iubească școala și să-i convingă, de mici, să singura lor șansă de reușită în viață e cartea. Nici literele, nici cifrele nu sunt trasate pe tabla inteligentă, ci pe cea clasică, cu creta și buretele în mână.
Citește și: Școala din Prahova unde învață doar 7 copii. Iannis are 6 ani și este singurul elev de pregătitoare
Elenei Dragomir nu îi e ușor să lucreze cu cei mici „la grămadă”, însă, de peste patru decenii, spune că s-a obișnuit. S-a obișnuit să aibă o „mână” de copii, s-a obișnuit și cu ideea de a fi singură în cancelarie, exceptând zilele când în bătrâna școală din sat vin colegii care predau religie, engleză și educație fizică și care fac naveta de la Mâneciu.
Aflăm că aici, la școala din satul Cheia ,în anul școlar următor, cei de-a patra merg la școala din Măneciu, dar vin, în schimb, alți trei „boboci” la pregătitoare.
La zeci de km distanță, și nu doar din punct de vedere geografic, copii la fel de frumoși și curioși ca și cei nouă școlari de la Cheia se bucură de cea mai modernă școală din România. Una construită pe fonduri europene și inaugurată cu fast în ianuarie 2024.
Aici, la Școala Gimnazială „George Enescu”, sunt 424 de elevi, iar lucrurile stau cam așa: sălile de clasă sunt personalizate și viu colorate, toate dotate cu echipamente hi-tech, în întreaga clădire nu vezi un calorifer, întrucât sistemul de încălzire este prin pardoseală, persoanele cu dizabilități pot ajunge la etaj cu ascensorul ce este acționat printr-un buton de comandă, iar în programă, orele de sport înseamnă și cursuri de aqua gym în piscina școlii.
Citește și: Elevii care învață la școala cu piscină din Sinaia au propriul autobuz școlar
Par două lumi diferite, una desprinsă din vremuri demult apuse, cealaltă adaptată cerințelor unui sistem educațional ce poate fi văzut, la o școală de stat, doar „în afară”. Una e durerea surdă a școlii de la sate, alta e realitatea pe care peste 400 de copii sinăieni o trăiesc deja de mai bine de un an.
Potrivit datelor transmise de către ISJPH, în județ există 61 de unități de învățământ, în care există clase de simultan, dar nu în toate se învață obligatoriu în această formă. „Multe dintre aceste unități de învățământ nu au personalitate juridică, fiind doar structuri arondate și că, în cele mai multe dintre cazuri, în alte structuri ale aceleiași unități cu personalitate juridică organizarea nu este pentru învățământ în regim simultan”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova.