În acest acest an școlar, elevii cu performanțe la învățătură nu vor primi în nicio lună bursa de merit integral, asta însemnând 450 de lei. În decembrie, spre exemplu, copiii cu medii de peste 9,50 vor primi doar 218 lei.
Desi bursa de merit în cuantum de 450 de lei este menită să recompenseze performanța școlară, elevii care beneficiază de acest sprijin financiar nu primesc, de fapt, suma completă în nicio lună din anul școlar 2024-2025.
În lunile septembrie și octombrie, bursierii de merit au primit sume diminuate, asta însemnând 343 , respectiv 372 de lei.
Explicația este aceea că bursele de merit acordate elevilor care performează la învățătură se acordă doar pe perioada cursurilor școlare, nu și în zilele de vacanță.
Concret, în acest an școlar, cuantumul bursei de merit este următorul:
Septembrie 2024: 343 lei
Octombrie 2024: 372 lei
Noiembrie 2024: 300 lei
Decembrie 2024: 218 lei
Ianuarie 2025: 246 lei
Februarie 2025: 241 lei
Martie 2025: 319 lei
Aprilie 2025: 210 lei
Mai 2025: 305 lei
Iunie 2025: 225 lei
Prahova are în acest an școlar 10.309 bursieri de merit.
Cum ți se pare subiectul?