- Publicitate -

Cum vor afecta alegerile cursurile școlilor unde sunt organizate secții de votare

Cursurile în școlile unde vor fi organizate de secții de votare vor fi afectate doar a doua zi după procesul electoral, anunță Ministerul Educației. Astfel, în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităţilor de învăţământ.

”În zilele de luni, doar în situaţii excepţionale, unităţile de învăţământ pot aproba modificări de program (ex.: decalarea orei de începere a programului), în funcţie de situaţia specifică de la nivelul fiecărei şcoli. Eventualele situaţii de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor şcolare judeţene. În zilele de luni nu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situaţii care nu permit derularea procesului educaţional în condiţii de siguranţă şi cu aprobarea prealabilă a inspectorului şcolar general”, a mai transmis Ministerul Educaţiei.

- Publicitate -

Reamintim că în fiecare dintre cele trei zile de duminică viitoare, 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie, se vor organiza alegeri prezidențiale, în două tururi, respectiv alegeri parlamentare.

Alegătorii trebuie să știe că o serie de fapte constituie contravenție sau chiar infracțiune. Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte, de exemplu, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Detalii aici: Alegeri prezidențiale 2024. Lista infracțiunilor electorale și ce nu ai voie să faci în ziua alegerilor

- Publicitate -

Pe de altă parte, aceste alegeri sunt și o sursă importantă de venituri pentru cei implicați în organizarea lor.

Ce indemnizații primesc președinții și membrii secțiilor de votare

330 de lei pe zi de activitate pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară, locțiitorii acestora și operatorii de calculator, dar nu mai mult de 5 zile pentru primul tur de scrutin şi de 3 zile pentru al doilea tur de scrutin;

240 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), dar nu mai mult de 5 zile pentru primul tur de scrutin şi de 3 zile pentru al doilea tur de scrutin.

- Publicitate -

Membrii BESV și operatorii de calculator au dreptul la o indemnizație de protocol de 35 lei de persoană pentru fiecare zi de activitate.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Cum a rămas o tânără fără 2500 de lei după un mesaj primit pe whatsapp

Escrocheriile prin intermediul aplicațiilor de mesagerie continuă. O cititoare...

Primele vești bune în criza apei din Prahova. Video exclusiv

La aproape o săptămână de când peste 100.000 de...

Solidaritate. O companie de apă ajută mai multe primării și firme în criza apei

Criza apei din Prahova afectează peste 100.000 de locuitori,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -