- Publicitate -

Peste 6000 de absolvenți de gimnaziu, din Prahova, află azi ce note au luat la simularea Evaluării Naționale

Rezultatele obținute la simularea Evaluării Naționale, sunt anunțate astăzi, 23 februarie, pentru cei peste 6000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, din Prahova, care au susținut testarea la limba și literatura română și la matematică. Cum elevii din județ sunt în vacanța de schi, aceștia vor afla ce note au luat la simulare luni, 26 februarie.

Rezultatele obținute vor fi comunicate în școli. Profesorii vor discuta pe margine lucrărilor corectate digitalizat, după ce, la nivel de țară, se încheie tot procesul de notare.

Potrivit procedurii, unui profesor i-au revenit de corectat 50 de lucrări de la simularea pentru Evaluarea Națională. Testele elevilor au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate. Notele nu se trec în catalog.

Scopul simulării, după cum ne-au precizat reprezentanții ISJPH, nu este numai acela de a verifica modul în care elevii se pregătesc pentru examenul național, ci și acela de a verifica modul de funcționare al platformei, capacitatea resursei umane de a îndeplini optim atribuțiile, astfel încât să nu existe deficiențe de organizare în luna iunie, la examenul propriu zis.

Înscrierile pentru examenul propriu zis au loc în perioada 11 – 14 iunie. Prima probă scrisă va avea loc pe 25 iunie, la limba și literatura română. Pe 27 iunie, se va desfășura examenul la matematică, iar în ziua următoare, elevii vor susține proba la limba maternă.

Primele rezultate la examenul de Evaluare Națională vor fi afișate pe 3 iulie.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, iar rezultatele finale, după soluționarea acestora, vor fi afișate pe 9 iulie.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi