- Publicitate -

Elevi ”deformați” de ghiozdanele mult prea grele. La Spitalul de Pediatrie din Ploiești ajung zeci de copii cu afecțiuni ale coloanei în fiecare săptămână

Ghiozdanele mult prea grele pe care le cară în spate, zi de zi, trimit la medic tot mai mulți elevi cu scolioză. Peste 20 de copii ajung, săptămânal, la Spitalul de Pediatrie din Ploiești cu afecțiuni la coloana vertebrală, asta din cauza kilogramelor mult prea multe pe care le cară în spate, în numeroase cazuri degeaba. Manuale și auxiliare, culegeri, atlase, pe care aceștia le adaugă caietelor de clasă și de curat. Astfel, probat, un copil cu o greutate de 51 de kilograme, al meu, cară zilnic de acasă la școală și înapoi circa 7, chiar 8 kilograme de material didactic. În zilele „bune”, adică cu ore mai puține, e fericită că duce în spate doar 6 kg.  Asta în 2023, când totul este electronic și digitalizat, iar variante pentru ca elevii să nu mai fie niște „mici cărăuși” ar exista dacă s-ar dori cu adevărat.

Deși trăim în  epoca internetului, încă nu ne-a intrat în obicei manualul digital. Avem așa ceva, dar încă e preferată varianta printată, pe principiul:„și dacă e nevoie?” Deși, de cele mai multe ori, nu e! Sunt pline platformele online cu materiale didactice, însă, în continuare, sunt preferate culegerile, auxiliarele, manualele de sute de pagini, care „cocoșează”. La propriu. De parcă tot ceea ce știe un copil stă acolo, în greutatea  bagajului pe care îl cară în spate. De luni până vineri, fiindcă nu are încotro. Așa sunt regulile.

- Publicitate -

Citește și: „Un elev nu e un sac în care înmagazinezi informații până dă pe dinafară”. Oboseala elevilor, explicată de psihologul școlar de la C.N „I.L.Caragiale” din Ploiești

La Spitalul de Pediatrie din Ploiești ajung, zilnic, părinți ai căror copii acuză dureri de spate din cauza ghiozdanelor mult prea grele pe care sunt nevoiți să le care în spate în fiecare zi.

„Volumul și greutatea manualelor, rechizitelor și altor materiale necesare în procesul de învățământ, transportate zilnic de elevi la școală și de la școală, trebuie adaptate capacității de efort fizic corespunzătoare vârstei copiilor și tinerilor.

- Publicitate -

Elevii din ciclul primar si gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită. Greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”, spune un articol din textul ordinului 1.456/ 2020 al ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial.

Se respectă acest lucru? Evident, nu. Dovadă stau zecile de cazuri de copii, mai ales cei aflați la vârsta preadolescenței, care îngroașă rândurile pe holurile spitalului, pentru a fi consultați de către un medic ortoped pediatru.

Citește și: Ce se întâmplă cu noul UPU de la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Va fi finanțat din fondurile strânse la concertul caritabil

La Spitalul Petrolul sunt patru astfel de specialiști. Insuficienți, ne spune managerul instituției, medicul Anca Miu, pentru numărul mare de cazuri de copii cu afecțiuni de natură ortopedică.

- Publicitate -

Din păcate, avenm zilnic cazuri de copii care ajung la noi cu dureri de spate din cauza ghiozdanelor pe care le cară. Li se confirmă și diagnosticul: atitudine scoliotică ce apare, într-adevăr, din cauza greutății pe care o poartă fizic în spate. Un copil de 50 de kilograme, recomandarea noastră, e să nu care mai mult de 3 kilograme. Nu se întâmplă asta. Sunt elevi care duc și 9,10 kg, adică triplu.

În timp se vad efectele, intervin durerile, iar părinții ajung cu copii la noi, la spital. În momentul în care scolioza se întâmplă şi copilul nu se duce la medic, ea se va dezvoltă. Poate să ajungă corpul într-o situaţie în care nu se mai poate redresa.

Cel mai frecvent, atitudinea scoliotică apare la fete de 10-12 ani și la băieți cu vârsta între 11 și 13 ani. Le recomandăm părinților kinetoterapia, practicarea sporturilor, cum ar fi înotul sau hipismul, pentru reglarea problemei.

- Publicitate -

Din păcate, am avut cazuri de copii care, din cauza greutății ghiozdanelor, ori a viciului de postură, au ajuns să poarte corset pentru ameliorarea respectivei afecțiuni. Și nu au fost puține cazuri”, au precizat medicii specializați pe Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, care ne-au confirmat faptul că, în cele mai multe cazuri, atunci când vorbim despre atitudine scoliotică, vinovatul principal e ghiozdanul, mult prea greu pentru forţele copiilor. Troler-ul, dacă altă soluție nu există, este preferabil atunci când copiii anumite vulnerabilități, au mai precizat aceștia.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Criza apei se poate repeta după 1 ianuarie. Reacția autorităților

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă,...

EXCLUSIV Concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Mediului la criza apei din Prahova

Observatorul Prahovean a intrat în posesia raportului Corpului de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -