- Publicitate -

Prima „Şcoală de gramatică“ virtuală, creația Corinei Popa din Ploiești. Erorile sunt explicate în versuri

Corina Popa este una dintre persoanele care te corectează în cel mai prietenos mod. În rime, fie haioase, fie cu tâlc, postate pe pagina de facebook „Şcoala de gramatică“, îţi explică formele corecte ale exprimării în limba română. Încearcă să le explice tuturor celor cu care intră în contact faptul că modul de exprimare în limba maternă este principala carte de vizită. În permanenţă cu zâmbetul pe buze, cu proiecte dinamice, provocatoare, cu o echipă care îi împărtăşeşte crezul de a (re)educa societatea în baza adevăratelor valori, Corina Popa a reuşit să devină cea mai cunoscută „profă’“ de gramatică în mediul virtual. Postările ploieştencei sunt distribuite inclusiv de celebrităţi, cum ar fi actorul Victor Rebengiuc. Consiliul Județean PRahova i-a publicat povestea pe Facebook.

Corina Popa este originară din Ploieşti, absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria“, doctor în Lingvistică şi doctorand în Studii culturale (Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, Universitatea din Bucureşti). Însă, în rândul românilor, Corina Popa avea să devină cunoscută prin prisma „Şcolii de gramatică“, un proiect care a prins viaţă în 2019, adresându-se tuturor celor care doresc să comunice (mai) bine și să transmită mai departe preocuparea pentru calitatea exprimării în limba română.

„Modul în care se exprimă o societate reflectă, categoric, gradul său de educație. Problema nu se rezumă însă la clasica presupoziție conform căreia școala nu-și învață elevii să se exprime corect gramatical. Într-un scenariu ideal, al școlii care își face datoria de a forma fără cusur capacitatea de exprimare corectă în limba maternă, întreg demersul trebuie dublat de o gândire clară și logică pe măsură.

Lucrurile pe care le poți exprima clar și corect sunt dovada faptului că te poți raporta clar și corect la lucrurile despre care vorbești. Să utilizezi limba nu doar ca pe un instrument de comunicare, ci și de cunoaștere. Dacă nu poți stăpâni limbajul, limbajul ajunge să te stăpânească. Să devii incoerent (…)

Cred că o pastilă de gramatică și de gândire critică pe zi, asociată unui regim de citit sănătos influențează în mod decisiv nivelul de educație al unei societăți”, este motivul Corinei Popa care a dorit să fie parte din schimbare.

Ideea i-a venit pe când se afla în Spania, unde a fost bursieră a Universității Complutense din Madrid, şi unde a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină mentor, Iuliana Botezan, pe care o descrie ca fiind „un profesor din viitor“.

Aici a văzut cât de mult prinde „aripi“ un om pe care îl tratezi cu respect, îl girezi cu încredere, îl abordezi cu răbdare şi îi explici ceea ce vrei să înţeleagă simplu, coerent, cu exemple clare.

Prin urmare, ghidată de o astfel de experienţă, Corina s-a întors în România pentru a fi parte din schimbarea de care educația noastră are nevoie și și-a transpus cercetările din neurolingvistică într-un program educațional gratuit, oferit de Centrul „InterEDU” liceenilor din Ploiești.

Un proiect educaţional inedit
În 2019, fonda „Școala de gramatică”, proiect care s-a axat din start pe trei paliere, având o latură educațională, una socială, iar una de implicare civică în mediul online, acolo unde mulți dintre noi comunicăm mai mult și mai des decât reușim s-o facem față-n față.

În ceea ce privește aspectul educațional, Școala de gramatică are în desfășurare trei tipuri de cursuri pentru elevii cu vârste între 9 și 18 ani, în cadrul cărora gramatica este predată interactiv ca o știință a conexiunilor. Fiecare curs are la bază o metodă didactică proprie, bazată pe interdisciplinaritate și pe dezvoltarea sinelui prin limbaj. Cel mai apreciat curs – dezvoltarea limbajului verbal, paraverbal și nonverbal – prin gramatică, muzică și prin actorie a fost cel care a avut „priză“ în cele mai multe oraşe ale ţării, inclusiv Ploieşti.

Componenta socială a mizat pe organizarea unor ateliere gratuite pentru conștientizarea beneficiilor exprimării corecte, cursuri pentru părinți și pentru vloggeri/ bloggeri, cei care sunt principalele modele pentru copii. Proiectul a inclus şi finanțarea primului Centru de educație remedială pentru elevii în situații de corigență la limba și literatura română, fără posibilitatea materială de a accede la pregătiri suplimentare.

Dar cea mai cunoscută componentă a acestei Şcoli este cea virtuală. Aici găsim materiale cât mai accesibile și mai amuzante cu ajutorul cărora este trezit gustul pentru exprimarea corectă. Cum bunele practici lingvistice au devenit o raritate în spațiul public românesc și în mediul online, pagina de Facebook a „Școlii de gramatică“ vine cu postări amuzante, prin care sunt semnalate cele mai frecvente greșeli din limba română.

De asemenea sunt prezentate şi modificările survenite şi acceptate în comunicarea noastră. Până în prezent, 90 000 de oameni s-au alăturat paginii și duc mai departe mesajele gramaticale ale Școlii.

Versurile Corinei sunt un amestec de ani întregi de lectură, de pasiune, de talent, de atenţie la tendinţele comunicării şi de adaptare a mesajului astfel încât să fie unul pe înţelesul tuturor. „Îmi fixez o temă, ţin cont şi de cerinţele persoanelor care au nedumeriri în privinţa unor forme gramaticale şi mă las pradă inspiraţiei de moment. Au fost situaţii în care am primit întrebări suplimentare, iar dacă le răspunzi simplu, cu calm, cu prietenie, oamenii înţeleg“, ne-a spus interlocutoarea noastră.

Dacă pandemia a dat peste cap anumite proiecte, Corina Popa s-a reinventat şi împreună cu o echipă de oameni dedicaţi exprimării clare, corecte, promovării culturii şi valorilor, au iniţiat GramMania, dar şi „La Ploieşti, corect vorbeşti!“.

Primul amintit este un festival-concurs de gramatică pentru elevi, un proiect de educație care îi invită pe copiii și pe tinerii din diaspora la realizarea unor știri, a unor postări creative și amuzante și a unor texte originale, toate având în comun vorbirea corectă a limbii române. La concurs, se pot înscrie copiii și tinerii cu vârste între 7 și 19 ani care locuiesc în afara granițelor României, iubitori ai limbii române. Detalii au pe pagina: https://scoaladegramatica.ro/grammania/

Cel de-al doilea a luat naştere în 2020, marcând Ziua Limbii Române (31 august) printr-o iniţiativă unică la nivel naţional. Timp de o lună, în mijloacele de transport în comun şi în principalele instituţii ale municipiului, ploieştenii s-au putut bucura de o serie de reguli de exprimare corectă transpuse în glume şi în versuri scrise de Corina Popa.

Evenimentul a fost marcat la Teatrul „Toma Caragiu“ şi prin lansarea a două volume din „Jurnalul călătoriei lui Gramolino, COOLegere de gramatică”. De asemenea, cursurile de comunicare şi gramatică pot fi consultate şi online: https://cuvinteromanesti.ro/gramatica-si-comunicare/

Unde ne-am „pierdut“ gramatica?
Astfel de situaţii nasc, inevitabil, întrebări de ce s-a ajuns aici, de ce este „faultată“ atât de des limba maternă? Corina Popa este de părere că este necesară o investiţie mult mai în serioasă în pregătirea profesorilor, dar, mai ales, în conştientizarea importanţei exprimării corecte.

„Nu trebuie să fim lingvişti ca să vorbim corect, aşa cum nu trebuie să fim medici ca să ne îngrijim de sănătatea noastră“, este de părere Corina. Importante sunt şi modelele promovate, motiv pentru care ploieşteanca insistă, ori de câte ori este invitată a vreunei emisiuni, ca în spaţiul public să avem parte de oameni instruiţi, cu un anumit bagaj cultural, care vorbesc corect şi de la care avem ce învăţa. Ea însăşi este o persoană care nu lasă o zi să treacă fără a studia.

Deja cunoscută pentru cunoştinţele riguroase, Corina este privită de multe ori cu reticenţă de către cei care vor să-i expună câte ceva. O amuză situaţia şi spune că, oricât de apropiaţi i-ar fi, nu şi-ar permite să-i apostrofeze pentru potenţialele greşeli, ci doar să le sugereze forma corectă. Inclusiv cu părinţii ei a recurs la astfel de situaţii, iar în prezent susţine că nu mai este cazul să „intervină“.

Când nu se ocupă de „matematica limbii“ la „Şcoala de gramatică“, pe Corina o găsim la Administraţia Prezidenţială, unde este consilier la Departamentul Educaţie şi Cercetare, iar, mai nou, a fost numită lector asociat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii. În timpul liber, citeşte, călătoreşte sau merge la teatru. Nu ar pierde, sub nicio formă, vreo piesă în care joacă Oana Pellea sau Victor Rebengiuc. De altfel, aprecierea este reciprocă, multe dintre postările Corinei fiind distribuite şi de către marile personalităţi.

Sursa foto: arhiva personală Corina Popa

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Articole asemănătoare

Cercul de Donatori Ploiesti, ediția a XIV-a. Donează 2 ore din timpul tău pentru a susține acțiunile de impact din comunitatea noastră.

Fundația Comunitară Prahova organizează pe 25 mai 2022 cea de-a XIV-a ediție a Cercului de Donatori Ploiești. Cercul de Donatori este Arena Leilor pentru inițiative...

Bianca Bucur, ploieșteanca medaliată cu aur la limba turcă: “Nu aș fi reușit fără ajutorul profesorului Samir Hatipoğlu”

Bianca Mihaela Bucur este elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești. Iubește limba turcă, cultura turcă și tot ce...

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

- Publicitate -

Sondaj

În ultimii 8 ani, ați fost informat/ă despre faptul că Primăria Municipiului Ploiești a demarat lucrările de elaborare a unui nou Plan Urbanistic General?
În același interval de timp, ați fost invitat/ă la vreo ședință, discuție, dezbatere sau informare referitoare la proiecția (cum va arăta) viitorului PUG asupra zonei în care locuiți?
Dacă nu ați fost invitat/ă, ați participa la o astfel de dezbatere?
Sunteți de acord ca noul PUG să aprobe sau să încurajeze construirea de locuințe colective (blocuri) în zonele de case?
Considerați că beneficiați de suficient spațiu verde în zona dumneavoastră?
Considerați că rețeaua stradală a cartierului face față traficului actual?
Vă rugăm să introduceți numele străzii unde locuiți (această informație nu va fi publicată)
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Proiectul Transbaiul prinde contur. Echipa de proiectanți și-a început treaba (FOTO)

Unul dintre marile proiecte ale comunei Valea Doftanei prinde contur. Echipa de proiectanți care a câștigat licitația pentru proiectul Transbaiul, drumul care va lega...

Cercul de Donatori Ploiesti, ediția a XIV-a. Donează 2 ore din timpul tău pentru a susține acțiunile de impact din comunitatea noastră.

Fundația Comunitară Prahova organizează pe 25 mai 2022 cea de-a XIV-a ediție a Cercului de Donatori Ploiești. Cercul de Donatori este Arena Leilor pentru inițiative...

Bianca Bucur, ploieșteanca medaliată cu aur la limba turcă: “Nu aș fi reușit fără ajutorul profesorului Samir Hatipoğlu”

Bianca Mihaela Bucur este elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național “Mihai Viteazul” din Ploiești. Iubește limba turcă, cultura turcă și tot ce...

O mașină primită cadou de Zoia Ceauşescu este scoasă la licitație. Cât este prețul de pornire

Mașina primită cadou de Zoia Ceauşescu de la Nicolae și Elena Ceaușescu, un Renault Fuego GTS, va fi scoasă la licitație pe 19 mai....

Un bărbat a fost filmat de soție conducând cu un bebeluș de doar câteva luni în brațe [VIDEO]

Pe internet au apărut imagini cu un tânăr aflat la volanul unui autoturism, cu un bebeluș de doar câteva luni în brate, pe Valea...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -