- Publicitate -

Elevii de a IV-a ai unei școli din Ploiești se bucură de joacă și mișcare printr-un proiect cu finanțare europeană

Data:

Distribuie articolul:

82376162_624055788380354_8370713783265394688_n_02da6.jpg

Cunoscând efectele benefice pe care le aduce sportul, elevii clasei a IV- a C a Şcolii Gimnaziale “I.A.Bassarabescu” Ploieşti au avut bucuria de a participa ȋn acest an şcolar, 2019-2020, la Proiectul ERASMUS PLUS – “Play with me – games of the past, sports for today”, coordonat de prof. Crăciun Daniela.

- Publicitate -

Proiectul este cofinanțat prin Programul ERASMUS+ al Uniunii Europene şi dezvoltat de Asociația Liber la Educație Cultură şi Sport din România ȋn cooperare cu parteneri din Ungaria, Bulgaria, Turcia şi Grecia.

Scopul proiectului este promovarea şi implementarea sporturilor şi jocurilor tradiționale europene, moştenire culturală intangibilă – ca provocare-cheie pentru dezvoltarea viitoare a sportului şi societății.

Sportul aduce nu numai distracţie şi relaxare, dar este şi un instrument de dezvoltare a abilităţilor sociale, atât de utile. Te învaţă să fii competitiv, dar corect şi onest. Sportul te antrenează să îmbini competitivitatea cu integritatea.

- Publicitate -

Sportul îi învaţă pe copiii nostri să-şi creeze relaţii interumane de calitate, să socializeze şi să se bucure de viaţă atât în anii de şcoală, cât şi mai târziu, în viaţa de adult.

Sportul ajută la însuşirea unor aptitudini sociale şi interpersonale importante, precum şi la conştientizarea valorii muncii susţinute şi a persistenţei. Sportul îi ajută de asemenea să înţeleagă şi să îşi dezvolte abilităţile şi punctele forte, cum ar fi agilitatea, coordonarea, rezistenta sau flexibilitatea.

Elevii şcolii au participat la două activităţi practice de implementare ( workshops) fiind ȋncântați să ȋnvețe câteva din cele zece jocuri selectate din tarile partenere, practicându-le ȋn orele de Educaţie fizică şi sport, Joc şi mişcare, Roaba –Wheelbarow(România) , Baba Oarba – Blind Old Woman(Bulgaria), Mas Wrestling, Dodgeball with Goals – Rațele și vânătorii ( Turcia).

- Publicitate -

„Participarea la diferite sporturi poate ajuta la construirea stimei de sine și a încrederii, poate motiva copiii să exceleze la nivel academic și poate contribui la dezvoltarea abilităților sociale. Poate, de asemenea, să-i învețe pe copii despre beneficiile stabilirii și practicării obiectivelor. Întorcându-mă la copilărie, de data asta nu a mea, am dorit ca să le dau șansa copiilor să încerce o gamă largă de sporturi și să participle la cât mai multe evenimente care sa promoveze un stil de viață sănătos. Sportul joacă un rol important în viața noastră și a copiilor noștri, deoarece ne menține sănătoși și activi. Realizări mari apar atunci când este menținută o bună formă fizică și mental”, ne-a declarat prof.Crăciun Daniela .

Copiii au fost competitivi, activi, au făcut apel la respect şi toleranță, bun simţ și respectarea regulilor, colaborare în munca de echipă , spirit de echipă şi bucuria de a se juca ȋmpreună. De asemenea, jocurile le-au oferit contextul perfect pentru a se putea familiariza cu ideea de lider. Peste toate aceste valori morale, copiilor le-a fost educată răbdarea, fair-play-ul a fost nota dominantă.

Foto:

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...

UPDATE: Accident grav în Poienarii Burchii Un motociclist este inconștient

Un grav acccident rutier a avut loc în această...

Noaptea Muzeelor la Casa Tineretului din Ploiești

Astă seară, de Noaptea Muzeelor, au loc evenimente deosebite...

Centenar Petrolul începe cu un festival al fotbalului juvenil

Seria evenimentelor dedicate Centenarului va fi deschisă de un...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Protest al angajaților muzeelor din Ploiești la Guvern [VIDEO]

Numeroși angajați ai muzeelor din Ploiești participă, în această...

Cum s-a produs accidentul de motocicletă din Poienarii Burchii

Accidentul de motocicletă, care a avut loc în această...

UPDATE: Accident grav în Poienarii Burchii Un motociclist este inconștient

Un grav acccident rutier a avut loc în această...

Noaptea Muzeelor la Casa Tineretului din Ploiești

Astă seară, de Noaptea Muzeelor, au loc evenimente deosebite...
- Publicitate -