- Publicitate -

Câți prahoveni au cerut amnistia fiscală la ANAF

Observatorul Prahovean a solicitat Aministrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Prahova să facă public numărul persoanelor fizice și juridice care au solicitat amnistia fiscală.

Potrivit documentului remis de reprezentanții fiscului redacției, până  acum s-au primit și înregistrat un număr de 2505 notificări privind intenția de a beneficia de amnistie fiscală conform O.U.G. 107/2024, din care 154 pentru persoane juridice și 2351 pentru persoane fizice.

- Publicitate -

”La data prezentei, au fost soluționate un număr de 843 notificări primite de la persoane fizice și 154 notificări primite de la persoane juridice. Restul notificărilor primite de la persoane fizice se află în diferite faze de prelucrare (corespondență pentru depunerea declarațiilor lipsă în evidența fiscală, prelucrarea declarațiilor depuse în format hârtie, editarea referatelor cu privire la îndeplinirea condițiilor care permit anularea obligațiilor)” a transmis instituția.

Reamintim că Guvernul a decis, în ședința de joi, să prelungească termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale până la 19 decembrie, iar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care e transmisă intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie.

- Publicitate -

Cine poate beneficia de amnistia fiscală

Pot beneficia de amnistia fiscală contribuabilii români, persoane fizice și juridice, cu restanțe la plata obligațiilor către stat.

Aceștia pot obține anularea tuturor obligațiilor accesorii (dobânzile și penalitățile) aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024, dacă îndeplinesc unele condiții ce vizează stingerea debitului principal, stingerea obligațiilor principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare, depunerea cererii de anulare și transmiterea la timp a declarațiilor fiscale.

Obligațiile fiscale restante până la 31 august 2024 includ:

  • Obligație fiscală cu o scadență de plată de până la 31 august 2024;
  • Obligație fiscală impusă printr-o decizie de impunere comunicată până la data de 31 august 2024, chiar dacă nu s-a împlinit termenul de plată conform legii;
  • Obligația de plată suplimentară stabilită de organul fiscal în urma unui control fiscal, stabilită prin decizie de impunere comunicată până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență;
  • Obligația fiscală emisă prin decizie de impunere din oficiu aferente perioadelor de până la 31 august 2024;
  • Obligații fiscale din somații calculate până la 31 august 2024.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -