Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat că zilele următoare programul Casa Verde Fotovoltaice va fi reluat.
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărâta luat act de renunțarea la judecată a societății Dhelectric System SRL, care a contestat derularea programului.
Ministerul a arătat că AFM se află în ultimele faze de evaluare a celor 93 de noi instalatori care au depus dosarele, iar 90.000 de sisteme vor fi instalate în ediția curentă din 2023.
Programul a fost suspendat în urma unei decizie a instanței, în luna septembrie, ca urmare a demersului juridic al societății care a contestat respingerea sa în prima sesiune de validare a instalațiilor.
„Le mulţumesc magistraţilor că au înţeles să trateze cu celeritate cauza şi au adus celor 90.000 de beneficiari, chiar înainte de Crăciun, o veste bună şi foarte aşteptată. După cum ştiţi, pentru a debloca programul, am decis să nu aşteptăm soluţia instanţei, care ar fi putut menţine blocajul până la jumătatea anului viitor, sau chiar mai mult.
În schimb, am lansat o nouă sesiune de validare a instalatorilor, care a permis atât firmei care a deschis procesul, cât şi altor potenţiali instalatori, să se înscrie din nou în program.
Această decizie a dus la deblocare. AFM se află în ultimele faze de evaluare a celor 93 de noi instalatori care au depus dosarele.
Îmi doresc să văd primele panouri instalate până la sfârşitul anului. Astfel, prin instalarea celor 90.000 de sisteme din ediţia curentă, plus cel puţin încă pe atât din ediţia de anul viitor, 2024 are toate şansele să devină anul unei adevărate revoluţii a energiei verzi pentru casele românilor”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
