Institutul Național de Statictică (INS) a actualizat valoarea coșului de cumpărături pentru un trai decent în România. Potrivit acestor date valoarea şi dimensiunile acestui „coș de cumpărături” pentru un trai decent în România au crescut pentru luna septembrie 2023, raportat la luna septembrie 2022.
Această creștere a valorii totale a coșului de consum e determinată de creșterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepția cheltuielilor cu locuința (apă, energie electrică, gaz și energie termică).
Analiza a fost făcută de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România pentru anul 2023 (raportat la luna septembrie) și a fost publicată de Antena 3.
Potrivit acestei analize, pentru ca o familie cu doi copii să ducă un trai decent în România este nevoie de un buget de 9.978 lei pe lună, conform ultimelor statistici. Aceeași analiză arată că o familie cu un copil are nevoie 8.205 lei pe lună, iar familiile fără copii au nevoie de un buget de 6.162 lei pe lună.
În România, salariul minim net este de 2.079 de lei, iar cel mediu, potrivit tot statisticilor INS, se situează în jurul valorii de 4.500 de lei.
Dacă luăm în calcul o familie cu doi copii, unde ambii părinți câștigă salariul minim pe economie, și cei doi copii au alocație de la stat, venitul lunar pentru respectiva familie ar fi de 4.670 de lei, mai puțin de jumătate pentru ca respectiva familie să poată duce „un trai decent” în accepțiunea analizei realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România.
Astfel, bugetul pentru un trai decent este foarte mare comparativ cu salariile şi pensiile care nu au mai fost majorate odată cu creşterea preţurilor.
Sursa: Antena 3
