Turnura pe care a luat-o situația geopolitică face ca omenirea să-și reevalueze prioritățile. Energia verde trece pe planul secund, acum fiind importantă starea economică a populației, într-un mecanism extrem de complex.
Prețurile la energie au luat-o razna, costurile cresc de la o zi la alta, amenințările au devenit realități, iar nivelul de trai se degradează constant. Suntem în situație de război, militar în Ucraina și economic în întreaga lume. Prioritățile s-au schimbat, iar cei care conduc statele afectate trebuie să reacționeze rapid pentru protejarea populației și a agenților economici, nevoiți să mențină locurile de muncă în condiții dificile.
În aceste condiții, senatorii au aprobat un proiect de lege, care înlesnește finalizarea unor hidrocentrale, la care lucrările au fost sistate, în urmă cu mulți ani, pentru a proteja mediul.
„Curentul electric este mai important decât o pasăre” a fost răspunsul senatorului Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii legii, la criticile organizațiior de mediu. După votul din Senat, proiectul de lege va fi trimis pentru dezbatere și aprobare către Camera Deputaților.
Două astfel de hidrocentrale sunt pe râul Jiu, unde statul român demarase în anul 2000 construcția lor, în Bumbești și Dumitra. Lucrările erau aproape finalizate, însă au fost sistate în 2017. Motivul: zona Defileul Jiului fusese declarată între timp arie naturală protejată, iar în baza noului statut, organizaţiile de mediu au contestat autorizaţiile emise şi au avut câştig de cauză.
Aceeași soartă a avut-o și obiectivul de pe Valea Răstoliţei, în Munţii Călimani, unde activiștii de mediu spun că s-ar pune în pericol habitatul şi chiar existenţa lostriţei. Și aici finalizarea hidrocentralei a fost sistată.
Senatorul PSD Daniel Zamfir: ”Astăzi este mult mai important curentul electric decât o păsărică, una care și-a mutat cuibul un kilometru mai încolo. Haideți, vă rog eu frumos, cu toată dragostea pentru păsărele și vă pot proba că eu însumi dau de mâncare la păsărele.”
Bogdan Badea, președintele directoratului de la Hidroelectrica: ”Discutăm de energie, uitându-ne la un consum mediu, care ar putea alimenta peste 3 milioane de gospodării. Și din punct de vedere al impactului asupra mediului, uitându-ne la centralele aflate în exploatare, cred că am creat habitate, nu am distrus habitate. Puteți să vedeți pe Transfăgărășan urșii care salută trecătorii, deci se simt bine.”
De cealaltă parte, activiștilor de mediu nu le pasă de actuala conjunctură, considerând că daunele produse mediului sunt mai importante decât actualele probleme ale oamenilor.
Dan Trifu, președintele Federației Coaliția Natura2000: ”200 MW puterea lor instalată, cu darnicie de la noi, dacă exista debite. Noi am cerut raport de la Apele Române, îl putem prezenta, care ne spune că 7 luni pe an Jiul nu are debitul necesar să asigure functionarea acestora.”
Actualele soluții nu vor rezolva în totalitate necesarul pe care acum îl importăm, însă ar putea atenua șocul din energie. În plus, pe termen lung, aceste investiții ar contribui la recâștigarea independenței energetice a României.
Pentru cele trei hidrocentrale care sunt aproape de finalizare, dacă Parlamentul va da votul final, ar fi necesari aproximativ doi ani până la punerea efectivă în funcțiune, plus costuri de câteva sute de milioane de lei, bani care s-ar amortiza din costurile pe care acum le utilizăm pentru importuri la prețuri exagerat de mari.
surse declarații Digi 24 și Agerpres
