Când va fi reluat programul Casa Verde, cu panouri fotovoltaice subvenționate pentru populație

0
panouri-fotovoltaice-montaj_bdb66.jpg

panouri-fotovoltaice-montaj_bdb66.jpg

Aplicația privind înscrierea persoanelor fizice în programul Casa Verde, prin care statul subvenționează ontarea panourilor fotovoltaice, a devenit nefuncțională încă din prima zi, 10 septembrie, din cauza unor suspiciuni de fraudă.

Astfel, în câteva ore, s-au înregistrat peste 13.000 de solicitări, iar Administrația Fondului de Mediu a blocat aplicația pentru a face verificări.

“Pentru efectuarea unor analize asupra modului de funcționare a înscrierii persoanelor fizice în cadrul Programului denumit generic Casa Verde Fotovoltaice, aplicația informatică nu va fi disponibilă începând din data de 10 septembrie, ora 16.30. Accesul în aplicație, pentru înscrierea persoanelor fizice în Program, se va relua în cel mai scurt timp, după finalizarea analizelor efectuate”, a anunțat AFM.

Într-un răspuns transmis economica.net, conducerea AFM susține că săptămâna aceasta va fi reluată înscrierea persoanelor fizice, însă nu a precizat o dată anume.

Reamintim că statul acordă o subvenție în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei pentru instalaţii fotovoltaice pentru persoane fizice, în baza unui contract cu un instalator autorizat.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

CLICK PENTRU A COMENTA

Comentariul tău
Numele tău