Ministerului Afacerilor Interne a adoptat recent un ordin care nu mai permite persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II), întreprinderilor familiale (IF), societăților de avocatură și profesiilor liberale să înmatriculeze mașini pe numele acestor entități, potrivit economedia.ro
Ordinul MAI a intrat în vigoare în data de 15 noiembrie. Reprezentanții acestor entități spun că noile reglementări pun în dificultate antreprenorii mici și mijlocii și afectează sute de mii de întreprinzători individuali, inclusiv financiar, deoarece aceștia nu mai pot deduce cheltuieli.
Ordinul prevede că sunt excluse de la posibilitatea de a înmatricula vehicule entitățile care nu sunt persoane fizice sau persoane juridice: „calitatea de titular al certificatului de înmatriculare poate fi avută doar de o persoană fizică sau de o persoană juridică titulară a unui patrimoniu”.
Conform unei analize publicată de economedia.ro, principalele probleme ale acestui ordin sunt:
- Blochează activitatea economică: Mulți antreprenori, care depind de vehicule pentru desfășurarea activității, sunt acum în imposibilitatea de a înmatricula sau utiliza vehicule în mod legal, ceea ce afectează transportul mărfurilor, serviciile de livrare, consultanța și alte activități specifice.
Probleme pentru contractele de leasing:
- Numeroase PFA, II și IF au achiziționat vehicule prin contracte de leasing operațional sau financiar.
- Înmatricularea pe numele entității juridice este o condiție contractuală obligatorie în aceste cazuri, iar interdicția impusă de Ordinul 181/2023 poate duce la imposibilitatea continuării contractului, penalități financiare sau rezilierea acestora.
- Incompatibilități legislative: Decizia intră în contradicție cu prevederile din Legea 161/2023 și OUG 44/2008, care vizează separarea patrimoniului personal de cel al afacerii. Noile reguli forțează antreprenorii să înmatriculeze vehiculele pe numele propriu, creând confuzii fiscale și administrative.
- Impact economic negativ: Micii antreprenori care au deja vehicule în leasing sau plănuiau achiziționarea acestora se văd afectați, fiind blocați în accesul la resurse esențiale pentru dezvoltarea afacerii lor.
Cum ți se pare subiectul?