Accident mortal pe un bulevard din Timișoara. Victima este o fetiță de zece ani. Șoferița vinovată de producerea tragediei a trecut pe culoarea roșie a semaforului.
Potrivit Poliției Timișoara, o femeie de 38 de ani a condus un autoturism pe strada Stan Vidrighin din Timișoara, iar la intersecție cu strada Betania a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, care circula regulamentar dinspre Ștefan cel Mare efectuând viraj la stânga spre strada Betania pe culoarea verde a semaforului electric.
- Publicitate -
Din nefericire, în urma impactului, o fetiță de 10 ani (pasageră în autoturismul condus de femeia de 32 de ani) a decedat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
- Publicitate -
