Un accident rutier s-a produs, duminică dimineață, în jurul orei 4, pe Strada Ștrandului din Ploiești.
Potrivit primelor informații, un șofer de 22 de ani, care circula din direcția Ploiești către Bucov, a ajuns la intrarea pe podul peste Râul Teleajen, unde, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum (carosabilul fiind umed), a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Mașina a lovit parapetul metalic care desparte sensurile de mers și apoi a fost proiectată pe sensul opus de mers.
Din fericire, în urma impactului au rezultat doar pagube materiale, respectiv avarierea autovehiculului și a parapetului metalic ce desparte sensurile de mers pe o lungime de 23 metri.
Șoferul a fost testat pentru consumul de alcool și droguri. La aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă la Drugtest rezultatul a fost pozitiv la Amphetamine.
Traficul rutier a fost restricționat aproximativ o oră și jumătate, în zona accidentului circulația desfășurându-se alternativ, pe un singur sens de mers.
Polițiștii vor continua cercetările și așteaptă rezultatele probelor de sânge pentru a decide dacă șoferul va fi sau nu acuzat de conducerea unui auto sub influența substanțelor psihoactive.
Citește și Filtre ale Poliției Rutiere în Prahova. Ce șoferi sunt vizați

