primar brebu

Primarul comunei Brebu împreună cu angajați și consilieri locali vor pleca în SUA, la Las Vegas și Miami, ”pentru că are ce învăța”.  Excursia, achitată din bani publici, costă 45.000 de lei și este organizată de un ONG, invitația de participare costând 2.900 lei de persoană. Pentru că au mai fost probleme în țară cu astfel de excursii în SUA, primarul din Brebu susține că și-a luat măsuri anti-țeapă.

 

Adrian Ungureanu, primarul comunei Brebu, singurul edil din Prahova care a acceptat invitația lui Ionuț Iuria, reprezentantul Societății pentru Administrație Publică (SAP) de a participa la o vizită de studiu peste ocean și-a luat măsuri de precauție pentru a nu fi țepuit de organizatori. Ungureanu a precizat că nu va plăti taxa de participare decât în momentul în care se va vedea pe aeroportul din Londra, în momentul în care va urca în cel de-al doilea avion care îl va duce direct în SUA. Precauția vine după ce, au apărut informații în presă ca există primari și viceprimari din țară care, deși au plătit această taxă de participare, nu au mai ajuns SUA pentru că organizatorul (același ca și cel de acum) a anulat deplasarea sau a amânat-o.

Citește și Primăria Brebu pleacă în SUA. Se vizitează Las Vegas, Miami, Orlando și Florida

 

“Nu le dau taxa de participare decât atunci când sunt în avion. Mi-am luat măsuri de precauție. Auzisem și eu de treaba asta, am citit și eu pe internet. I-am rugat să-mi dea adresa unde mergem, programul. Am trimis e-mail la administrația din SUA la care mi-au răspuns imediat. M-au întrebat dacă sunt colaborator al acestui ONG care organizează deplasarea și le-am spus că nu, că sunt doar primar. Atunci mi-au trimis programul pe zile, pe ore care coincide cu cel dat de partea română. Am persoană de contact de acolo. În caz că te îmbolnăvești tu organizator, să am cu cine lua legătura în America. Cei din SUA au fost foarte deschiși și seroși. Le-am trimis mail-ul la ora 10.00 și la ora 12.00 aveam răspunsul. Plătesc taxa de participare când sunt în prag să urc în al doilea avion. Atunci dau sms contabilei și îi spun să vireze banii în contul societății care organizează deplasarea. Nu mă las eu păcălit. Cazarea și biletul de avion le cumpăr eu”, a declarat Adrian Ungureanu.

Acesta a precizat că taxa de participare la această vizită de lucru în SUA este de 2900 de lei de persoană. De la Primăria din Brebu, pe lista participanților sunt în prezent patru persoane.

Întrebat de ce a merge în SUA, Ungureanu a explicat că această deplasare este utilă  pentru ca angajații primăriei să ia legătura și cu alte administrații publice pentru ca, la întoarcere în țară, să aplice ceea ce au văzut peste hotare. Cei care au mai fost plecați într-un schimb de experiență similar în Polonia sau în Ungaria, spune Ungureanu, au văzut care este “efectul unei administrații care funcționează cum trebuie. Mă duc la o administrație specială ca să am de unde învăța” a concluzionat edilul din Brebu.

Pe de altă parte, sunt voci din țară, printre care se află și Vasilică Harpa, edilul localității Târgu Neamț din județul Neamț, care susține că și el a acceptat invitația de a pleca într-o vizită de lucru în SUA,  în anul 2014, dar că a rămas doar cu banii dați, pentru că nu America nu a văzut-o.

“Am plătit atunci un avans organizatorilor din suma totală pentru trei persoane, eu, viceprimarul și un consilier. Au fost bani din buzunarul meu, nu bani publici. Invitația a fost pentru un schimb de experiență în SUA. Am avut inspirația să verific la aeroport dacă s-au făcut rezervările la bilete pe numele noastre și atunci am aflat că nu există așa ceva. Am înțeles că ceva nu este în regulă și nu am mai achitat și diferența. Am făcut apoi o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț ca să-mi recuperez banii, am dat declarație, dar de atunci nu mai știu nimic. Știu că au fost mai multe persoane în situația mea, din mai multe județe din țară” a declarat Harpa.

Contactat telefonic, Ionuț Iuria, reprezentantul SAP, cel care organizează și în această vară deplasarea în SUA recunoaște că au fost “sincope” în trecut, dar că nimic cu rea intenție, iar cei care nu și-au recuperat încă banii plătiți în avans vor fi despăgubiți în curând.

“Da există persoane care nu și-au primit încă banii, dar din cei 27 de primari, cei care mai trebuie să -și primească banii înapoi îi putem număra pe degete. Vor primi și ei banii. Eu unul nu știu nimic de vreo plângere din partea primarului de la Târgu Neamț. Nu am fost înștiințat. Nu pot să vă spun decât că noi am făcut deplasări în SUA sau în Africa de Sud, de exemplu, cu peste 600 de persoane, de la primari din toată țara până la polițiști locali. S-a întâmplat să existe și probleme. Este firesc atunci când organizezi deplasări cu un număr atât de mare de persoane ” a explicat Iuria.

Acesta a adăugat că taxa de participare pe care o plătesc participanții la aceste schimburi de experiență este necesară pentru a acoperi cheltuielile adiacente, de la închirierea sălilor unde se țin conferințele sau cursurile până la asigurarea café-buffet-urilor sau a transportului de la hotel la obiectivele de vizitat.