- Publicitate -

Cât va plăti Ploieștiul pentru ratarea fondurilor europene

Ploieștiul a ratat, în 2023, proiecte europene cu o valoare de 77 de milioane de euro. Neimplementarea la timp a proiectelor vine la pachet cu obligația ca Ploieștiul să returneze 4,3 milioane de lei. Anunțul a fost făcut, vineri, de primarul Mihai Polițeanu, care a prezentat o situație a proiectelor aflate în derulare, dar și a celor aflate în evaluare.

Ploieștiul a ratat, în 2023, 77 de milioane de euro, prin neimplementarea proiectelor cu finanțare europeană.

De parcă nu era gravă situația, neimplementarea proiectelor a generat și un alt cost pentru municipalitate. Primăria Ploiești trebuie să returneze la ADR Sud – Muntenia 4,3 milioane de lei. Anunțul a fost făcut, vineri, de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (independent).

„În 2023 au fost 21 de proiecte cu finanțare europeană, pentru care se semnaseră contractele de finanțare, la care s-a renunțat. Pur și simplu, Ploieștiul a renunțat la cheltuirea acelor bani și la implementarea proiectelor respective, cu un total de 77 de milioane de euro.

Și o să dau câteva exemple, pentru că unele dintre ele le recuperăm sau le vom recupera. Dar vă dau exemple de proiecte care s-au dus definitiv pentru că le-am implementat la timp.

Lărgirea de la Podul Înalt a plecat. Nu se mai întoarce, practic am pus crucea acestui proiect crucial pentru Ploiești și care venea cu finanțare europeană. Proiectul de regenerare a cartierului Râfov”, a precizat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

Pe lista proiectelor ratate menționate de edilul Ploieștiului figurează și reconstrucția depourilor, dar și pentru terminalul multimodal din zona de Nord a Ploieștiului.

„Din păcate asta s-a întâmplat în 2023. 77 de milioane de euro. Ba colac peste pupăză avem 4,3 milioane de lei, pe care trebuie să-i returnăm pentru documentațiile proiectelor ratate în 2023”, a precizat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

18 proiecte cu finanțare europeană în implementare la Ploiești

Primarul Ploieștiului a prezentat și o situație a proiectelor aflate în implementare, cu o valoare de 754,2 milioane de lei, din care peste 656,8 milioane de lei reprezintă finanțare europeană.

Totodată, edilul Ploieștiului a precizat că în evaluare sunt 14 proiecte cu o valoare de aproximativ 130 de milioane de euro, existând și alte cinci proiecte, cu o valoare de aproximativ 44 de milioane de euro, pentru care se dorește atragerea de finanțare europeană.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Ar trebuie aleșii nostrii pe perioada respectiva sa plateasca din buzunar. Personale responsabile sa le achite si sa aiba interzis sa mai candideze si sa joace in functii publice pe banii nostrii. Rusine tutoror persoanelor din functii publice atatt a fostului primar cat si a consilierilor locali

  2. Eu zic să stăm strâmb și să judecăm drept:

    Nu avea Primăria Ploiești niște „unii și unele” directori de direcții/ servicii proiecte pe fonduri europene? Plus o gașcă de subalterni care făceau documente, urmăreau implementarea, dădeau dări de seamă etc?
    AVEAM.
    Nu luau ei sporuri pentru implementarea proiectelor pe fonduri europene? LUAU. „Să fie primite!”, probabil ziceau.
    Pentru munca lor asiduă, nu luau sporuri de implementare și primarul Volosevici plus nașa city-manager și alți atârnători? LUAU.
    Ehhhh, ĂȘTIA SĂ DEA BANII ÎNAPOI. NU Primăria din banii strânși din taxe și impozite. Iar dacă ăștia încă mai învârt hârtii prin primărie, să fie băgați la plată și cei ce încă îi țin, în frunte cu Polițeanu. Pt că demonstrează că își asumă eșecul, ca să nu zic altfel.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi