Primăria Ploiești a anunțat că intenționează să achiziționeze servicii pentru expertizarea tehnică a structurii de rezistență de la Stadionul Ilie Oană. Cât privește înlocuirea nocturnei, aleșii locali au aprobat, la finele lunii august, ca suma din creditul CEC să fie utilizată anul viitor.
Anunțul privind achiziția serviciului de expertizare tehnică privind structura de rezistență a stadionului Ilie Oană a fost postat pe site-ul Primăriei Ploiești, iar motivul invocat este faptul că se intenționează realizarea unei noi instalații de iluminat nocturn.
Valoarea estimativă a unei astfel de expertize este de 26.000 de lei, fără TVA, iar termenul de realizare este de 25 de zile de la data emiterii ordinului de începere.
„Raportul trebuie să evidențieze clar, în partea de concluzii, dacă greutatea și modul de montare al corpurilor de iluminat noi afectează structura de rezistență”, se arată în caietul de sarcini.
Despre modernizarea nocturnei de la Stadionul Ilie Oană din Ploiești se vorbește de mai mulți ani, având în vedere starea actuală a instalației de iluminat, dar și ca urmare a cerințelor impuse de FRF și UEFA.
Citește și: Investițiile în nocturna și gazonul de pe Ilie Oană sunt blocate în proceduri sau nepăsare administrativă
„La ora actuală stadionul Ilie Oană are o instalație de nocturnă uzată din punct de vedere fizic și moral, mare consumatoare de energie în raport cu eficiența luminotehnică și care nu respectă cerințele FRF și UEFA pentru nivelurile de iluminare”, se arată în caietul de sarcini pentru achiziționarea serviciilor de expertizare tehnică a structurii de rezistență a stadionului.
Reabilitarea nocturnei de la stadionul Ilie Oană ar fi trebuit să se realizeze cu fonduri din creditul CEC. Investiția a fost estimată la peste 3,8 milioane de lei, din care peste 3,4 milioane de lei din creditul CEC.
În 2023 a fost încheiat un contract de prestări servicii pentru proiectare, însă pentru definitivarea soluției tehnice a fost solicitată o expertiză tehnică pentru structura de rezistență a clădirii.
Pentru că în 2024 nu au existat trageri din creditul CEC, dar și din cauza duratei procedurilor de achiziție, la ședința Consiliului Local Ploiești de la finele lunii august s-a propus și aprobat ca suma din creditul CEC pentru acest obiectiv să fie utilizată în 2025.
Citește și: De ce trebuie schimbate cu totul gazonul și nocturna de pe Ilie Oană. Titel Arsene: „Gazonul are termen de garanție 4 ani, noi îl avem de 12”
Stadionul Ilie oană a fost inaugurat în 2011 și are o capacitate de peste 15.000 de locuri pe scaune.
