- Publicitate -

Primăria Brașov va da elevilor o masă caldă. Ce conțin meniurile și cât costă

Data:

Distribuie articolul:

Consiliul local Brașov a aprobat la sfârșitul săptămânii trecute propunerea primarului Allen Coliban prin care, în primă fază, 1200 de elevi ai unei școli din oraș vor beneficia de o masă caldă.

- Publicitate -

Interesant este faptul că la Ploiești, unul dintre muncipiile cu care Brașovul se învecinează și care are un buget mai mare, astfel de propuneri nu există nici măcar într-o fază incipientă.

Conform studiului aprobat vineri de consilierii Brașoveni, cei peste 1.200 de elevi vor primi, zilnic, două feluri de mâncare – supă/ciorbă și un fel principal – ambalate individual, în caserole de unică folosință. Mâncarea va fi gătită la bucătăria de la CATTIA, care dispune de o mare parte dintre dotările necesare și care nu este în prezent utilizată.

Citește și: Oricât de ieftină e intrarea la ștrandul Primăriei Râmnicu Vâlcea, cea de la Ploiești rămâne tot zero

Pentru ca acest lucru să fie posibil, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov a realizat un studiu pentru dezvoltarea unui sistem de producție și operare prin care să se furnizeze meniuri calde către elevii din sistemul de învățământ public obligatoriu din municipiul Brașov.

- Publicitate -

Potrivit studiului, bucătăria amenajată la CATTIA, în prezent nefuncțională, va deveni operațională printr-o serie de modificări și va putea să furnizeze, zilnic, câte o masă caldă pentru toți elevii de la Școala Gimnazială nr. 14, printr-un proiect pilot.

Școala a fost aleasă pe baza mai multor criterii, cum ar fi eterogenitatea copiilor care frecventează cursurile, numărul de elevi, apropiat de capacitatea de producție a CATTIA (1.500 de porții), distanța mică dintre spațiul de producție și școală.

Au fost propuse trei tipuri de meniuri, variate, care includ legume, carne, pește, cu costuri de producție de la 8,5 lei/porție la 16 lei/porție, în funcție de ingrediente. La stabilirea acestor meniuri s-a ținut cont de prevederile legale privind alimentația sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar.

- Publicitate -

Astfel, elevii care provin din familiile defavorizate vor beneficia de o acoperire integrală a costurilor de către Primăria Brașov, în timp ce familiile cu venit de peste 5.500 de lei/lună/membru de familie vor trebui să acopere integral costurile mesei.

Între cele două categorii, în funcție de venitul părinților, costurile suportate de aceștia vor fi între 80% și 30% din valoarea serviciului.

Variantele de meniu

Varianta 01 – preț mediu/ meniu (producție/cost ingrediente) 16 lei

- Publicitate -
lunimarțimiercurijoivineri
Felul 1Felul 1Felul 1Felul 1Felul 1
Ciorbă de văcuțăSupă cremă de conopidă și dovleceiSupă de pui avgolemonoCiorbă de legumeSupă cremă de legume
Felul 2Felul 2Felul 2Felul 2Felul 2
Piept de pui la grătar cu piure de cartofi și salată de murăturiPlachie de file de păstrăv și orez cu spanacPiept de curcan la grătar cartof dulce copt, sos ciuperci, salată de varzăPește cod la cuptor cu piure de fasole și sos mediteraneean, salată verdePulpă de porc la cuptor cu ghiveci de legume

Varianta 02 – preț mediu/ meniu (producție cost ingrediente) 11 lei

lunimarțimiercurijoivineri
Felul 1Felul 1Felul 1Felul 1Felul 1
Ciorbă de puiSupă cremă de morcoviCiorbă de legumeSupă cremă de dovleacCiorbă de porc cu tarhon
Felul 2Felul 2Felul 2Felul 2Felul 2
Piept de pui la grătar cu piure de cartofi și salată de murăturiCeafă de porc la cuptor cu pilaf turcescTocăniță de pui ardelenească cu mămăliguțăȘnițel de pui la cuptor cu cartofi Lyonnaise și salată de varzăPaste cu sos de roșii și pui

Varianta 03 – preț mediu/ meniu (producție cost ingrediente) 8,5 lei

lunimarțimiercurijoivineri
Felul 1Felul 1Felul 1Felul 1Felul 1
Supă cremă de legumeCiorbă de puiCiorbă de fasoleCiorbă de legumeSupă cremă de cartof cu morcov
Felul 2Felul 2Felul 2Felul 2Felul 2
Pulpă de porc la cuptor cu legume mexicanePaste cu sos de roșiiPulpă de pui cu pilaf de orez și salată de sfeclăFicăței de pui cu piure de cartofi și salată de varzăMâncare de mazăre cu porc

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Craniu de copil descoperit în zona dealului Merez. Cercetări arheologice la Ceptura

În zona dealului Merez, din Ceptura, au fost efectuate cercetări la un mormânt de inhumație cu ritual creștin.

A început evenimentul săptămânii: „De la cal la cai putere” pe Hipodromul din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Super mașini și concerte la Ploiești! Programul complet al evenimentului:

Meciul România – Belgia va putea fi urmărit din tribunele Hipodromului Ploiești. Surpriza organizatorilor evenimentului ”De la cal la cai putere”

Vă invităm să susținem împreună naționala de fotbal, vizionând meciul de sâmbătă seara, pe ecranul montat în fața tribunelor Hipodromului.  

Adrian Purcaru (PSD) revine la Primăria Azuga: „Orașul are nevoie de o dezvoltare economică”

Adrian Purcaru a reușit să câștige cel de-al patrulea mandat de primar la Azuga.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Un bărbat a fost prins sub autoturism în comuna Valea Doftanei

Intervenție a salvatorilor prahoveni

Razie a Poliției Rutiere în Prahova

Unde acționează polițiștii

Pericol de accidente la o trecere la nivel cu calea ferată. Ce a pățit un motociclist

”Norocul meu a fost că circulam cu viteză redusă și am reușit să mă echilibrez”

Belgia-România. Primul 11 gândit de antrenorul Edi Iordănescu

În cazul unei victorii, tricolorii sunt calificați în optimile competiției.
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

De ce a pierdut Andrei Volosevici alegerile pentru Primăria Ploiești [VIDEO]

Marele pierzător al alegerilor locale din 9 iunie

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Un bărbat a fost prins sub autoturism în comuna Valea Doftanei

Intervenție a salvatorilor prahoveni

Razie a Poliției Rutiere în Prahova

Unde acționează polițiștii

Pericol de accidente la o trecere la nivel cu calea ferată. Ce a pățit un motociclist

”Norocul meu a fost că circulam cu viteză redusă și am reușit să mă echilibrez”
- Publicitate -