Primăria Ploiești anunța în luna decembrie 2021, semnarea contractelor pentru refacerea a două pasarele și a unui pod peste pârâul Dâmbu. După mai bine de un an, acestea nu au fost construite.
Observatorul Prahovean a publicat luna trecută articolul Podurile peste pârâul Dâmbu din Ploiești au fost ”uitate” de primărie
La solicitarea Observatorul Prahovean, conducerea Primăriei Ploiești a transmis următorul punct de vedere:
Municipiul Ploiești a încheiat contracte de lucrări, inclusiv proiectare, având ca obiect demolarea/construirea unor noi pasarele/pod peste pârâul Dâmbu, în zona străzilor Neajlov, Cometului si Muzelor.
Citește și Strada Carpenului din Ploiești, capcană pentru șoferi. „Poate domnii din Primărie vor trimite o echipă în teren”
Conform contractelor încheiate, termenul pentru prestarea serviciilor și executarea lucrărilor este de 3 luni, începând de la data primirii ordinului de începere.
Având în vedere faptul că, în urma procedurilor de achiziție publică au fost încheiate contracte de lucrări, proiectare și execuție, în momentul aprofundării documentațiilor tehnice, respectiv trecerea la fazele DTAC și PT, s-a constatat necesitatea actualizării documentației tehnice, faza DALI, (elaborata în anul 2021 și aprobata prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.316/31.08.2021), precum și actualizarea devizelor generale, la faza PT, astfel încât, prin Hotărârea Consiliului Local nr.354/18.08.2022 au fost actualizați indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiții: Pasarela peste Pârâul Dâmbu, în dreptul străzii Neajlov și Pasarela peste Pârâul Dâmbu, în dreptul străzii Cometului.
Totodată, prin Hotărârea Consiliului Local nr.546/31.10.2022 au fost actualizați indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: Pod peste Pârâul Dâmbu pe strada Muzelor.
Citește și Cam cât durează să se rezolve problema unui indicator periculos din intersecția Gheorghe Doja cu Transilvaniei din Ploiești?
Ținând cont de faptul că valoarea actualizată aferentă obiectivului de investiții – Pod peste Pârâul Dâmbu pe strada Muzelor – depășește substanțial pragul valoric prevăzut pentru achiziția directă de lucrări, în urma căreia a fost încheiat contractul nr. 26300/02.12.2021, a fost întocmit actul adițional prin care contractul de lucrări și-a încetat aplicabilitatea, urmând ca, după aprobarea bugetului aferent anului 2023, sa fie inițiată o nouă procedura de achiziție, în vederea încheierii unui nou contract de lucrări.
În ceea ce privește execuția aferentă contractelor de lucrări pentru obiectivele de investiții: Pasarela peste Pârâul Dâmbu în dreptul străzii Neajlov și Pasarela peste Pârâul Dâmbu în dreptul străzii Cometului, vă precizăm că au fost executate lucrările privind demolarea celor doua pasarele, urmând a se executa lucrările privind montarea pasarelelor.
La data prezentei, lucrările aferente montării pasarelelor sunt sistate din cauza condițiilor meteorologice.
Totodată, menționam faptul că, în situația în care se vor înregistra întârzieri în executarea contractelor de lucrări, Municipiul Ploiești va proceda la aplicarea de penalități, conform prevederilor contractuale.