Încă din luna august a anului curent polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întreprins o serie de acțiuni prin care au fost verificați proprietarii din cartierul Radu de la Afumați.
Controalele au avut în vedere, în principal, deținerea contractelor de salubritate încheiate cu operatorul autorizat.
În urma unui număr de 130 controale efectuate, polițiștii locali au întocmit 52 de somații prin care le-au comunicat proprietarilor obligativitatea pe care o au de a încheia contract cu operatorul autorizat în municipiul Ploiești, în vederea preluării deșeurilor menajere și asimilabile acestora. În caz contrar aceștia urmând să fie sancționați contravențional.
În termenul acordat, 20 de proprietari s-au conformat și au încheiat contracte de prestări-servicii cu operatorul autorizat. După această dată, 32 de persoane fizice au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 44.000 lei – conform Cap. I, pct. 11 din H.C.L. nr. 34/2019.
Astfel de acțiuni ale Poliției Locale Ploiești au caracter permanent, toate cartierele orașului fiind monitorizate în vederea depistării persoanelor care nu dețin contracte cu prestatorul de servicii. De asemenea, sunt vizați și cei care abandonează deșeurile menajere pe domeniul public, în alte locuri decât cele special amenajate, informează printr-un comunicat Poliția Locală Ploiești.
După verificarea proprietarilor din cartierul Radu de la Afumați, și alte cartiere din municipiu sunt vizate de către polițiști pentru astfel de acțiuni de control.