- Publicitate -

ISU Prahova, dotat cu o autospecială de stingere cu o capacitate de 10.000 de litri de apă – FOTO

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova va beneficia de o nouă dotare. Este vorba despre o autospecială de stingere cu o capacitate de 10.000 de litri de apă, absolut necesară în cazul incendiilor care necesită intervenția cu o cantitate mare de apă.

Autospeciala de stingere face parte din dintr-un program de reînnoire a parcului auto la nivel național, derulat de IGSU.

Astfel, joi, 10 autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri de apă, din totalul celor 200 de același tip, care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020, vor completa parcul auto din mai multe județe.

Cele 10 autospeciale de capacitate mare au plecat deja, vineri, către ISU Constanța, ISU Brăila, ISU Galați, ISU Ialomița, ISU Iași, ISU Maramureș, ISU Mureș, ISU Prahova și ISU Tulcea.

Autospecialele, potrivit ISU Prahova, sunt destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere.

Citește și: Prahova va avea autospeciale de intervenții de capacitate mare și două motociclete pentru SMURD

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi