- Publicitate -

O nouă promoție de absolvenți de poliție la școala ”Vasile Lascăr” din Câmpina

Subprefectul de Prahova, Alexandru Vane, a participat astăzi la ceremonialul de Acordare a Gradului Profesional de ”agent de poliție” a absolvenților promoției martie 2022 a Școlii de Poliție Vasile Lascăr din Câmpina.

La eveniment au fost prezenți ministrul de Interne, Lucian Bode și secretarul de stat- chestor general de poliție, Bogdan Despescu.

”Sunt convins că pentru tinerii absolvenți este un privilegiu că au avut posibilitatea să urmeze cursurile unei astfel de școli, iar eu unul, cred în fiecare dintre aceștia și cred în faptul că vor fi fermi, vor aplica toate cunoștințele deprinse pe băncile școlii, și vor da dovadă de promptitudine și de profesionalism în misiunile ce le vor fi încredințate.
Și de această dată, încadrarea promoției din care fac parte reprezintă încă un pas în îndeplinirea obiectivului MAI, acela de a reduce deficitul de personal, mai ales în ziua de astăzi când din cauza contextului geopolitic, în afara sarcinilor care le revin în mod uzual, este nevoie de mult sprijin și pentru a gestiona refugiații de pe teritoriul țării noastre.
Felicitări dragi absolvenți! Felicitări profesorilor care v-au îndrumat cu atâta dăruire” a fost mesajul postat de subprefectul Vane pe Facebook.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi