Un proiect de hotărâre de Consiliu Local, aflat în dezbatere publică, vizează reactualizare regulamentului de vânzare a locuințelor construite în Ploiești pentru tineri prin Agenția Națională pentru Locuințelor. Conform propunerii, din valoarea de vânzare a locuinței, municipalitatea va percepe, în continuare, un comision de 1 %, sumă inclusă în prețul final.
Regulamentul propus, aflat în dezbatere publică, prevede că vânzarea locuințelor construite de ANL are loc persoanelor titulare ale contractului de închiriere după expirarea a minimum un an de la închiriere, fiind menținute condițiile prin care tinerii pot avea acces la o locuință construită prin ANL.
Titularul contractului și membrii familiei acestuia pot beneficia o singură dată de cumpărarea unei locuințe destinate închirierii și nu pot deține o altă locuință în proprietate, inclusiv casă de vacanță, cu excepția cotelor-părți dintr-o locuință, care nu depășesc 37 mp, suprafață utilă minimală.
Totodată, persoanele nu trebuie să dețină terenuri atribuite prin Legea 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor, iar la data vânzării locuinței ANL, venitul mediu net pe membru de familie al titularului contractului de închiriere a locuinței, realizat în ultimele 12 luni să nu depășească cu 100% salariul mediu net pe economie.
Vânzarea, spre deosebire de închirierea locuințelor ANL, nu este condiționată de vârsta solicitantului.
Propunerea de regulament mai prevede că pentru achiziționarea cu plata în rate lunare egale acoperă dobânda de referință a BNR, la care se adaugă două puncte procentuale, această valoare fiind achitabilă la valoarea rămasă de achitat. Rata dobânzii de referință este cea valabilă la data încheierii contractului de vânzare cumpărare și rămâne neschimbată pe întreaga durată a contractului.
În plus, în cazul achiziționării locuințelor ANL cu plata în rate, pentru neachitarea la termenul scadent a obligațiilor de plată, cumpărătorul datorează majorări de întârziere, nivelul acestora fiind stabilit la 2% din cuantumul obligațiilor neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracțiune din lună.
La fel ca în vechiul regulament, prețul locuinței se poate achita integral, la data încheierii contractului, cu achitarea integrală a prețului final din surse proprii ale beneficiarului și/ sau din credite contractate de beneficiar de la instituții financiare autorizate, precum și în rata egale, inclusiv dobânda aferentă, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare
Proiectul de hotărâre vizează cele 348 de unități locative din Ploiești, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe.
Proiectul de hotărâre este publicat pe site-ul municipalității, la secțiunea Transparență decizională.