- Publicitate -

Directorul de la CSM Ploiești și-a dat demisia. Se întoarce, de la 1 octombrie, la RASP

Directorul Clubului Sportiv Municipal, Ștefan Grozea, și-a înaintat, la Primăria Ploiești, cererea de încetare a contractului, cu acordul părților, începând cu data de 1 octombrie. Acesta își va relua funcția de șef Birou Administrativ în cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești.

Despre demisia directorului CSM Ploiești, Ștefan Grozea, s-a vorbit încă de la începutul lunii august, când acesta a recunoscut că a trecut de la PNL la ALDE și că intenționează să-și dea demisia din funcția de șef al Clubului Sportiv Municipal.

Încetarea contractului de muncă, cu acordul părților, al directorului CSM Ploiești are loc în contextul apropiatelor alegeri locale programate în data de 27 septembrie.

„Având în vedere că eram consilier personal la Cabinetul primarului, detașat ca director la CSM Ploiești, iar mandatul de consilier personal se va încheia în același moment cu mandatul primarului, am decis să pun punct cu data de 1 octombrie, pentru a reveni pe funcția de șef Birou Administrativ în cadrul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești”, a declarat, pentru Observatorulph.ro, Ștefan Grozea, directorul CSM Ploiești.

Citește și: Directorul CSM Ploiești a plecat de la PNL și s-a înscris în ALDE: ”Mă gândesc să demisionez!”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi