Observatorulph.ro continuă seria dezvăluirilor despre finanţarea clubului Petrolul de către Primăria Ploieşti prin intermediul unui ONG aparţinând fraţilor Capră.
SCANDAL MONSTRU ÎN PRIMĂRIA PLOIEŞTI DUPĂ PREMIEREA FOTBALIŞTILOR PETROLULUI
Angajaţii Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Ploieşti au refuzat să semneze documentele prin care Primăria Ploieşti a transferat deja 1,2 milioane de euro către Asociaţia Lupii Galbeni. Tranzacţia s-a făcut sub forma unei finanţări nerambursabile către un ONG, fără însă respectarea procedurilor impuse de legislaţie în astfel de cazuri. "Nu am vrut să ajungem în situaţia fostului secretar al Primăriei Iaşi, care are bunurile sub sechestru din cauza acordării vizei de legalitate finanţării de la bugetul local a echipei CSM Iaşi", ne-a transmis unul dintre angajaţii Primăriei asupra căruia conducerea a făcut presiuni să semneze documentele de plată către Asociaţia Lupii Galbeni.
La Iaşi, echipa de fotbal este finanţată printr-o fundaţie a autorităţilor locale şi judeţene
În prezent, pe rolul instanţelor de judecată există un proces privind finanţarea ilegală a echipei de fotbal, în urma unui control al fiscului efectuat în anul 2006 la Primăria Iaşi. După izbucnirea acelui scandal, procedura de finanţare a echipei de fotbal a fost complet modificată. A fost înfiinţat un ONG, denumit Fundaţia Sportului Ieşean, din care fac Primăria Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi şi universităţile din oraş, condusă de consilieri locali, judeţeni şi rectori. Aceasta primeşte solicitări de finanţare de la asociaţii şi cluburi sportive, cele mai bune proiecte fiind premiate! Valoarea anuală a bugetului fundaţiei este de 1,5 milioane de euro. Cei mai mulţi bani sunt alocaţi echipei de fotbal CSM Iaşi. Chiar şi aşa, potrivit Ziarului de Iaşi, în anul 2011, inspectorii Camerei de Conturi Iaşi au stabilit că fundaţia a făcut plăţi de 7,6 milioane lei, făra sa parcurga etapele legale de cheltuire a banului public.“Nu au fost prezentate documentele justificative, care au stat la baza achizitiilor de bunuri si servicii aferente actiunilor promovate de catre SC Fotbal Club Politehnica Iasi SA si sustinute financiar de catre Fundatia Sportului Iesean din fonduri publice”, se arată în documentul Camerei de Conturi prezentat de sursa menţionată anterior.
CONTROL LA PRIMĂRIA PLOIEŞTI DE LA DIRECŢIA DE FINANŢE PRAHOVA PENTRU PREMIEREA FOTBALIŞTILOR
Primarul Buzăului, trimis în judecată de DNA pentru finanţarea echipei locale de fotbal
În acest moment, finanţarea din bani publici a echipelor de fotbal din bani publici face obiectul unor dosare de cercetare penală şi chiar a unor procese. Potrivit hotnews.ro, Constantin Boşcodeală, primarul PSD al Municipiului Buzău, este acuzat de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. Concret, Boşcodeală este acuzat că timp de şase ani ar fi acordat unor asociaţii sportive, printre care şi Fotbal Club Gloria Buzău, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local! Următorul termen a fost stabilit pentru 21 noiembrie 2013.
FRF a interzis premierea fotbaliştilor din bani publici
Potrivit ediţiei din 1 iulie a cotidianului Prosport, "Federatia Romana de Fotbal a decis ca, din 2012, autoritatile locale nu vor mai putea achita cu bani salariile, primele si transferurile echipelor de fotbal. In schimb, acestea vor putea sa investeasca in infrastructura, stadioane, terenuri, cantonamente, cazare, masa, transport, utilitati. Aceasta decizie vine in urma unei circulare trimise de UEFA si FIFA prin care se cere separarea politicului de fotbal".
