- Publicitate -

Când încep reparațiile de la Halele Centrale din Ploiești, după incendiul din hala de pește

La mai bine de trei luni de la incendiul izbucnit în hala de pește din incinta Halelor Centrale din Ploiești, administrația societății Hale și Piețe pregătește mai multe lucrări de reparații și modernizare. Intervențiile vor viza în principal instalațiile electrice, dar și cupola din această zonă, care urmează să fie zugrăvită. Imagini la finalul textului.

Potrivit conducerii SC Hale și Piețe, intervențiile nu vor fi realizate simultan în întreaga zonă, ci pe etape, în funcție de spațiile în care se va putea lucra fără blocarea activității comerciale.

Lucrări de modernizare la instalațiile electrice din hala de pește

Una dintre principalele lucrări anunțate vizează modernizarea instalațiilor electrice. Intervenția are ca scop creșterea gradului de siguranță în spațiul comercial, în contextul în care incendiul produs în luna martie a fost provocat de un scurtcircuit electric la una dintre vitrinele frigorifice.

„Încep lucrările de modernizare a instalațiilor electrice, pentru o mai bună siguranță. De asemenea, va fi zugrăvită cupola. Luna august va fi dedicată reparațiilor, însă lucrările vor fi realizate etapizat, pentru a nu afecta activitatea chiriașilor din zonă”, a precizat Cristian Ganea, directorul SC Hale și Piețe Ploiești.

 

Cupola din zona halei de pește va fi zugrăvită

Pe lângă lucrările la instalațiile electrice, este programată și zugrăvirea cupolei din zona halei de pește. Lucrările vor fi realizate cu atenție, astfel încât să nu fie perturbată activitatea chiriașilor și nici accesul cumpărătorilor în zonă.

De la ce a pornit incendiul din martie

Incendiul din hala de pește a izbucnit duminică, 8 martie. Focul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs la o vitrină frigorifică, după care flăcările s-au extins la alte cinci standuri din apropiere. Incidentul a impus intervenția pompierilor și a produs pagube în zona comercială.

Citește și: A ars hala de pește de la Halele Centrale Ploiești. Va fi închisă parțial

Hala de pește din incinta Halelor Centrale din Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi