- Publicitate -

Doi prahoveni, arestați pentru proxenetism. Au coordonat o prostituată din București chiar din închisoare

Doi bărbați din județul Prahova, în vârstă de 38, respectiv 50 de ani, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de proxenetism. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi determinat o femeie de 28 de ani să practice prostituția în municipiul București, chiar dacă, în perioada respectivă, executau pedepse privative de libertate într-o unitate de detenție.

- Publicitate -

Măsura arestării preventive a fost dispusă marți, 30 iunie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2023 – iunie 2026, cei doi prahoveni ar fi determinat o femeie de 28 de ani să practice prostituția în Capitală, în scopul obținerii de foloase patrimoniale, deși aceștia se aflau încarcerați pentru executarea unor pedepse cu închisoarea.

- Publicitate -

În cadrul anchetei, la data de 24 iunie, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție. Descinderile au avut loc în camera ocupată de cei doi bărbați în unitatea de detenție, la locuințele acestora din județul Prahova, precum și la adresa din municipiul București unde femeia ar fi practicat prostituția.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe bunuri și înscrisuri considerate relevante pentru ancheta penală.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și administrarea tuturor probelor în dosar.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -