Consilierul local Mihai Apostolache, președintele Partidului România în Acțiune, propune realizarea unui drum de legătură între sensul giratoriu Rompetrol, de pe Centura de Vest – DN1, și zona Parcului Municipal Ploiești.
Din articol
Potrivit acestuia, proiectul ar putea reprezenta o soluție strategică pentru fluidizarea traficului la intrarea și ieșirea din municipiu. Investiția este estimată la aproximativ 1,5 milioane de euro.
Rută alternativă pentru una dintre cele mai aglomerate zone de acces în Ploiești
Mihai Apostolache susține că noul drum ar crea o rută alternativă eficientă și ar reduce aglomerația de pe DN1, în special pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu Rompetrol și sensul giratoriu de la intersecția DN1 cu drumul spre Strejnic.
În prezent, această zonă este frecvent afectată de blocaje și timpi mari de așteptare, mai ales la orele de vârf și în perioadele cu trafic intens.
„Propun realizarea unui drum de legătură între sensul giratoriu din zona Rompetrol, DN1, și zona Parcului Municipal Ploiești, ca soluție strategică pentru fluidizarea traficului la intrarea și ieșirea din municipiu”, a transmis consilierul local Mihai Apostolache.
Ce beneficii ar aduce proiectul
Potrivit inițiatorului, realizarea acestui drum ar avea mai multe beneficii pentru traficul din Ploiești și pentru șoferii care tranzitează zona.
Printre acestea se numără reducerea timpilor de deplasare pentru locuitori și pentru traficul de tranzit, descongestionarea uneia dintre cele mai aglomerate zone de acces în municipiu, creșterea siguranței și fluenței circulației, precum și reducerea consumului de combustibil și a emisiilor poluante generate de staționarea în trafic.
De asemenea, proiectul ar îmbunătăți conectivitatea dintre zona de nord a orașului și principalele artere de circulație.
„Consider că această investiție ar avea un impact major asupra mobilității urbane și ar reprezenta o soluție eficientă pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere a municipiului Ploiești”, a mai transmis Mihai Apostolache.
Documentul poate fi accesat aici: drum_legatura_ploiesti_Vest_-_Parc_Vest_06._2026
Contactat de Observatorul Prahovean, Mihai Apostolache a declarat că va depune proiectul la registratură pentru a intra în circuitul oficial astfel încât să poată fi pus în dezbaterea Consiliului Local Ploiești. Apostolache a precizat că sunt două variante de drum, unul mai scurt, de un kilometru, iar celălalt de 3,5 km, care să ocolească Parcul Municipal.



Foarte buna inițiativa,trebuia făcut de mulți ani,o dată cu parcul, spre să se realizeze