- Publicitate -

Urșii bagă spaima în localnicii din Șotrile. Oamenii se tem să mai iasă din case

Locuitorii din satul Lunca Mare, comuna Șotrile, trăiesc de mai multe nopți cu teama că urșii le-ar putea intra din nou în gospodării. Cel mai recent incident s-a produs în noaptea de joi spre vineri, când un urs a atacat doi porci într-o gospodărie. Cu doar două seri înainte, animalul sălbatic a distrus un coteț de păsări și a provocat pagube într-o altă curte. 

- Publicitate -

Prezența urșilor în zona Lunca Mare, din comuna Șotrile, nu mai este o noutate pentru localnici, însă atacurile din ultimele zile au amplificat starea de teamă.

Oamenii spun că evită să mai iasă din case după lăsarea întunericului și că sunt permanent în alertă.

- Publicitate -

„Este un adevărat coșmar, pentru că nu poți ignora sălbăticiunile. În fiecare noapte stăm cu frica în sân și ascultăm orice zgomot din curte”, a declarat un localnic pentru Observatorul Prahovean.

Potrivit acestuia, atacurile s-au produs în mai multe gospodării din sat.

Doi porci grav răniți după atacul ursului

Cel mai grav incident s-a produs în noaptea de joi spre vineri, când ursul a pătruns într-o gospodărie și a atacat doi porci. Animalele au fost găsite grav rănite, iar șansele lor de supraviețuire sunt reduse.

- Publicitate -

„Cu două seri înainte, ursul a intrat în două gospodării. La o femeie a dărâmat cotețul de păsări, iar într-o altă curte a distrus un cireș. În noaptea de joi spre vineri a intrat într-o altă gospodărie, unde a atacat doi porci. Nu face nimeni nimic și ursul apare iar și iar, în fiecare noapte. Unei femei, în fiecare noapte, îi tot omoară păsările și a ajuns să-i fie frică să mai iasă din casă”, a povestit un alt localnic, care ne-a trimis imagini cu animalele rănite.

Oamenii spun că se tem nu doar pentru animale, ci și pentru siguranța familiilor lor, mai ales că atacurile au loc în apropierea locuințelor.

porci atacati de ursi

Primarul confirmă incidentele

Primarul comunei Șotrile, Elena Irina Davidescu, a confirmat incidentele semnalate de localnici.

- Publicitate -

„Nu este prima dată când urșii apar în localitate. Ne învecinăm cu pădurea, iar animalele sălbatice își fac frecvent simțită prezența”, a declarat edilul, care susține că localnicii au alertat jandarmii în noaptea de joi spre vineri.

„După incident am luat legătura cu Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Prahova. Oamenii au solicitat aseară și sprijinul jandarmilor, pentru că, într-adevăr, există această teamă”, a precizat Elena Irina Davidescu.

Tot mai multe probleme cauzate de urși în diverse localități din Prahova

- Publicitate -

Comuna Șotrile se numără printre localitățile prahovene aflate în apropierea zonelor împădurite, unde apariția urșilor în gospodării este semnalată tot mai des. Animalele sălbatice și-au făcut apariția nu doar în localități izolate, ci și la Câmpina, Azuga, Comarnic sau la Bertea.

Citește: Cum au ajuns urșii să se plimbe prin localitățile din Prahova [VIDEO]

Probleme legate de urși au fost semnalate, în aprilie, inclusiv la Băicoi.

- Publicitate -

Urs văzut luni dimineața pe o stradă din Băicoi. A fost emis RO-Alert

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -