- Publicitate -

Ce se întâmplă cu parcările contra cost de la bloc din Ploiești. Polițeanu: „Va fi un proces de lungă durată”

Proiectul privind închirierea contra cost a locurilor de parcare din cartierele Ploieștiului intră în etapa de implementare, însă procedurile vor dura mai multe luni. După aprobarea regulamentului de parcări, administrația locală pregătește achiziția softului necesar pentru înscrierea și administrarea locurilor de parcare rezidențiale, precum și procedurile pentru inventarierea și trasarea acestora.

- Publicitate -

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a explicat că implementarea proiectului depinde de mai multe etape administrative și tehnice.

„Pasul cel mai important a fost făcut: adoptarea regulamentului de parcări. Apoi începe implementarea proiectului, care este în diferite faze”, a explicat primarul Ploieștiului, care a precizat că, prin adoptarea bugetului local, au fost asigurate fondurile necesare pentru achiziția softului.

- Publicitate -

Achiziție pentru softul necesar înscrierii și gestionării parcărilor

Edilul a anunțat că următorul pas îl reprezintă achiziția sistemului informatic pentru înscrierea și gestionarea locurilor de parcare disponibile pentru închiriere.

„Softul necesar pentru înscriere, înregistrare a locurilor de parcare disponibile pentru închiriere în Ploiești. Softurile există pe piață, pentru că toate celelalte municipii reședință de județ au astfel de softuri. Trebuie să facem și noi o astfel de achiziție. De asemenea, mentenanță și tot ceea ce presupune, în spate, un astfel de soft, pe termen lung.

Apoi, iar o procedură de achiziție: trebuie inventarierea și trasarea locurilor de parcare, care este un alt tip de achiziție. Următoarele luni noi vom face achiziția care sunt proceduri care durează. Apoi putem începe implementarea efectivă a proiectului. Așteptarea mea, având în vedere că este început de luna mai, este să începem anul acesta”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

- Publicitate -

Câte locuri de parcare ar putea fi închiriate în 2026

În ceea ce privește numărul locurilor de parcare care vor putea fi închiriate în 2026, primarul a spus că este prea devreme pentru o estimare exactă.

„La acest moment nu pot spune care este volumul de parcări care vor fi date pentru închiriere pentru rezidenții Ploieștiului, în cartierele de locuit.

Poate să fie 100 de locuri de parcare care vor fi închiriate anul acesta, poate să fie 3.000 de locuri de parcare. Repet, va fi un proces de lungă durată, care se va întinde pe ani de zile, pentru că vorbim de zeci de mii de locuri de parcare”, a explicat Polițeanu.

- Publicitate -

„Nu SGU se ocupă de locurile de parcare din zonele rezidențiale”

Primarul a făcut și o serie de precizări privind instituția care va administra parcările rezidențiale, subliniind că responsabilitatea aparține Primăriei Ploiești, nu SGU.

„Nu SGU se ocupă de locurile de parcare din zonele rezidențiale. SGU se ocupă doar de locurile de parcare din centru cu plata cu ora sau cu ziua. Parcările din zonele rezidențiale sunt în sarcina Primăriei Ploiești și vom anunța, am spus de mai multe ori, vom anunța public, cu mult timp înainte când, cum și în ce zonă va începe închirierea locurilor de parcare. Dacă va fi un bloc e de pe strada y, un cvartal sau va fi un cartier.

O să anunțăm din timp ca lumea să fie informată, să-și pregătească documentele, să se obișnuiască cu softul prin care vor trimite cererile respective. Deci nu mai trimiteți la SGU că nu SGU se ocupă de parcările rezidențiale și va mai dura o perioadă de câteva luni până când vom anunța public că dăm drumul la înscrieri pentru locuri de parcare”, a precizat Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

- Publicitate -

Tarife pentru locurile de parcare în funcție de zonă

La finele lunii martie, în momentul aprobării proiectului de hotărâre cu privire la închirierea parcărilor de la bloc, autoritățile locale au anunțat, de altfel, că atribuirea locurilor se va realiza etapizat, în funcție de infrastructura existentă și de posibilitatea de amenajare de noi locuri de parcare.

Tarifele pentru închiriere au fost stabilite în funcție de zona unde sunt amplasate parcările, acestea urmând să fie de 500 de lei/an pentru zona A, 400 de lei/an pentru zona B, 300 de lei/an pentru zona C și 200 de lei/an pentru zona D.

Citește și: Parcări contra-cost la blocurile din Ploiești. Cât costă și cum vor fi închiriate

- Publicitate -

Reamintim însă faptul că pentru demararea implementării proiectului era necesară aprobarea bugetului local pentru 2026.

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, despre încririerea locurilor de parcare din zona blocurilor:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ceasul din centrul Ploieștiului a fost reglat în urma articolului din Observatorul Prahovean

Ceasul din centrul Ploieștiului arată din nou ora exactă....

Dac Warrior 2026, competiția care îți testează rezistența fizică și mentală

Dac Warrior, una dintre cele mai importante competiții sportive...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -