Clubul Sportiv Municipal (CSM) va trece printr-o nouă reorganizare. Numărul de posturi prevăzute în actuala organigramă va fi redus de la 94 la 67, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Ploiești, programată miercuri, 6 mai.
Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești vine la pachet cu o serie de reduceri de posturi. Astfel, proiectul aflat pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local, programată miercuri, 6 mai, prevede reducerea numărului de posturi de la 94 la 67.
„Propunerea vizează eliminarea din organigramă a 14 posturi vacante, iar pentru alte 13 posturi ocupate încercăm să găsim o soluție de relocare a personalului la alte instituții subordonate unde este nevoie de personal. Din 94 de posturi vor rămâne 67, dintre care 61 vor fi de execuție”, ne-a declarat Lucian Rădulescu, directorul CSM Ploiești.
Reamintim că, luna trecută, subiectul legat de reducerea numărului de posturi din Primăria Ploiești și din instituțiile subordonate a generat ample discuții în Consiliul Local Ploiești. Proiectul aprobat, care însă nu a fost contrasemnat de secretarul general al municipiului, Laurențiu Dițu, a vizat reducerea numărului de posturi cu peste 200, însă fără a fi prevăzută fiecare instituție unde urmau să aibă loc disponibilizări.
