- Publicitate -

Ce mâncau ploieștenii în perioada interbelică? Restaurantele și grătarele care făceau faima orașului

Ploieștiul interbelic nu era doar orașul petrolului sau al celebrului „ce bei?”, ci și un loc în care mâncarea ocupa un loc important în viața de zi cu zi, de la restaurante elegante până la bodegi populare cu grătare aprinse permanent.

- Publicitate -

Informațiile despre obiceiurile culinare ale vremii au fost furnizate de istoricul ploieștean Lucian Vasile, care a documentat modul în care ploieștenii își petreceau timpul liber și ce preferințe aveau în materie de gastronomie.

Restaurantele frecventate de elita orașului

În perioada interbelică, negustorii, avocații, inginerii sau ofițerii — adică elita locală — obișnuiau să ia masa în câteva restaurante considerate de top.

- Publicitate -

Printre cele mai cunoscute se număra restaurantul Berbec, situat la parterul Hotelului Europa. Dacă aici nu mai erau locuri disponibile, clienții mergeau la Picadilly, lângă Palatul Telefoanelor, sau la restaurantul Azuga, de pe Calea Romană, în zona unde astăzi se află Casa Albă.

Un alt local celebru a apărut odată cu inaugurarea Halelor Centrale, în anul 1935. Este vorba despre restaurantul Trocadero, amplasat la etajul clădirii, dotat cu facilități moderne pentru acea vreme, inclusiv un buncăr pentru clienți, în caz de alarmă aeriană. Spre sfârșitul anilor ’30, aici cânta frecvent și Maria Tănase, devenită deja o vedetă națională.

Ce se mânca la restaurantele din Ploiești

Meniurile restaurantelor erau surprinzător de variate pentru acea perioadă. Potrivit istoricului Lucian Vasile, mesele începeau adesea cu aperitive precum: icre de Manciuria, filet d’Anchois
salată de homari à la Russe sau salată de boeuf.

- Publicitate -

La capitolul supe și ciorbe, foarte populare erau ciorba de pasăre à la grec și ciorba de fasole

Felurile principale includeau preparate consistente, precum: curcan pe varză călită, cârnați de purcel pe fasole, ghiveci de pasăre, friptură de vită la cuptor, după rețete aduse de germani.

Totuși, nimic nu depășea popularitatea grătarului. Lista preparatelor era lungă:
mititei, patricieni, mușchi de porc sau de vită, rinichi de purceluș, miel sau pui la frigare.

- Publicitate -

Prima moară modernă din Ploiești producea făină de lux. Simigeriile erau și atunci la mare căutare

Însoțite de garnituri precum conopidă poloneză, sparanghel cu sos olandez sau fasole verde cu smântână, aceste preparate erau considerate adevărate delicii.

Deși orașul nu era situat lângă mare sau Dunăre, oferta de pește era bogată. În restaurantele ploieștene se serveau burtă de crap în saramură, raci, morun și nisetru rasol, file de șalău sau
crap prăjit.  Existau și specialități locale, precum zacusca sau frigăruile de nisetru „Picadilly”.

Mâncare bună și pentru oamenii simpli

Nici ploieștenii cu venituri mai mici nu duceau lipsă de mâncare. În centrul orașului funcționau mai multe bodegi și restaurante populare, unde clienții stăteau adesea la coadă.

- Publicitate -

Un exemplu era restaurantul Davidescu, situat peste drum de actualul parc Toma T. Socolescu, cunoscut pentru micul dejun apreciat de localnici.

Foarte populară era și bodega lui Petrică Rădulescu, din Piața Cuza, care se lăuda încă din 1931 că dispune de „stație pentru mașini” — semn că problema locurilor de parcare exista încă de atunci.

Un loc legendar al gastronomiei locale era bodega „Dă-ne Doamne”, unde grătarul ardea permanent. Aici se serveau mici, cârnăciori, antricoate și fleici, iar clienții luau adesea mâncare la pachet pentru șefi sau familie.

- Publicitate -

Ce mâncau ploieștenii în postul Paștelui în mijlocul secolului XIX

Dulciuri și cofetării celebre

Ploieștiul avea și o tradiție veche în domeniul dulciurilor. Prima cofetărie din oraș fusese deschisă încă din anul 1826, iar în perioada interbelică existau numeroase locuri unde se puteau găsi deserturi.

Una dintre cele mai cunoscute era Bomboneria Palatului, situată în centrul orașului. Restaurantele serveau frecvent clătite cu înghețată sau ciocolată, iar vara oferta de înghețată era variată.

Orașul grătarelor și al restaurantelor

Potrivit istoricului Lucian Vasile, în mahalalele Ploieștiului existau zeci de restaurante și bodegi, fiecare cu specificul său.

- Publicitate -

În mahalaua Sfântul Vasile, era celebru localul lui Costică Strâmbu, pe strada Colinei. În zona catedralei funcționa Britania lui Gică Ionescu, unde se organizau nunți și baluri, iar lângă Gara de Vest se afla restaurantul La Țăranul.

Astfel, Ploieștiul interbelic nu era doar orașul petrolului, ci și un oraș al gastronomiei, al grătarelor sfârâind și al restaurantelor care atrăgeau clienți din toate categoriile sociale.

Notă: Informațiile furnizate de Lucian Vasile au fost publicate și într-un număr recent al revistei Lace Magazin.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

3 COMENTARII

  1. Si mai era „Nea Ionica da-ne Doamne” la capatul Lipscaniului, cu carnati si vin de la Ceptura, iar pe Romana, langa Baia Publica, era carciuma lui Stelus Arvunescu.

  2. Foarte frumos articolul!!…m-a purtat prin anii frumosi, anii de glorie ai acestui oras….Acestea sunt vremurile in care respectul si bunul simt erau principii de baza…

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trupa ploieșteană Vicii cântă la Sfinx pentru copiii victime ale violenței. Accesul este liber

Trupa ploieșteană Vicii sărbătorește, pe 1 august, doi ani...

De ce s-a răcit brusc vremea în Prahova. Explicația meteorologului de serviciu EXCLUSIV

Un val de aer rece a adus temperaturi neobișnuit...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -