- Publicitate -

Urâm ce face Putin, dar îl aplaudăm pe Trump?

Știu că ”lumea a luat-o razna” pare un clișeu, dar chiar a luat-o. Că cei de la estul nostru au fost razna în mai toată istoria lor, asta era evident prin ceea ce au făcut, însă de la americani am tot avut așteptări. Iată că am ajuns în momentul în care liderii celor mai mari puteri își arată adevărata față.

- Publicitate -

Prin prisma experiențelor cu rușii, românii nu sunt cei mai mai fani ai vecinilor de la est. Nici cu Ucraina nu am fost tocmai prieneni și nu aveam niciun motiv să fim. Și când amintesc de aceste experiențe, nu fac referire la ura față de cele două popoare, pentru că oamenii de rând din aceste țări nu au nicio vină. Sunt oameni ca noi, unii mai buni, alții mai răi. Nu ei iau decizii, iar cei mai mulți sunt constrânși de contextul intern să execute deciziile liderilor.

Așadar, nu despre popoare este vorba, ci despre lideri. Și nu mă voi aventura astăzi să comentez așa cum se obișnuiește, cu senzația că ”știm noi mai bine” cum e cu politica asta, atât timp cât nu am toate datele problemei. Nimeni nu le are. Și tocmai de asta există serviciile secrete.

- Publicitate -

În schimb, astăzi putem să vorbim despre câteva certitudini care sfidează în egală măsură dreptul internațional, ca să nu mai vorbim despre acel bun simț pe care îl așteptăm din partea sistemului democratic. Poate e momentul să înțelegem că democrația e doar pentru naivi, că totul este doar despre putere și bani.

Felul brutal în care Putin a atacat Ucraina este condamnabil. Comunitatea internațională a condamnat la nivel de principiu acțiunile liderului rus. Asta știm deja, nu are sens să mai insistăm pe subiect. Fără a fi iubitori de Ucraina, nu avem cum să nu empatizăm cu populația civilă absolut nevinovată.

La polul opus, ne uităm la ce face liderul SUA, Donald Trump. Nu vedeți similutudini cu abordarea lui Vladimir Putin? Niciunul nu vorbește despre război, ci despre ”operațiuni speciale”, întreprinse asupra unor state independente, suverane.

- Publicitate -

Felul în care a fost atacată Venezuela, felul în care a fost capturat președintele Maduro și adus în fața instanței în SUA, ar putea fi comentat în fel și chip. Nu avem date să ne pronunțăm, nu avem probele pe care SUA susține că le are, că acestea dovedesc faptul că Nicolas Maduro este un infractor de calibru, un lider de cartel de droguri, traficant de arme și alte nenorociri. O fi, nu zic nu. Și nu vă este cunoscut plimbatul în cătușe prin fața camerelor, într-un show mediatic pe care și România l-a experimentat, desigur, nu la ordin?…

Dar cine e SUA să facă dreptate în acest fel? Întreb asta pentru că există totuși legislație internațională, drept internațional, organisme care să cerceteze și să condamne astfel de fapte. Iar SUA este o țară, nu un organism internațional. Este considerată cea mai mare putere militară mondială, este parte din NATO, dar asta nu o face de drept jandarmul mondial.

Acțiunile SUA împotriva Venezuelei, amenințările și la adresa altor state din America Centrală și cea de Sud încalcă două principii-cheie ale dreptului internațional: suveranitatea statelor și interzicerea folosirii forței / constrângerii.

- Publicitate -

Cum se încadrează în dreptul internațional?

Sancțiunile economice unilaterale impuse de SUA Venezuelei ne duc în zona de legalitate discutabilă. Dreptul internațional permite sancțiuni doar prin Consiliul de Securitate al ONU, sau se pot lua contramăsuri proporționale față de un act ilegal clar.

Sancțiunile SUA au fost unilaterale, de aici și faptul că mulți juriști le consideră o încălcare a principiului neintervenției, mai ales când afectează populația civilă. De aici este evident că se poate discuta despre încălcarea drepturilor omului.

Și să nu amintiți de cazul Kosovo, acolo unde NATO a intervenit fără avizul ONU. În Venezuela nu era genocid, nu exista epurare etnică. Da, vorbim despre sărăcie lucie, într-o țară cu resurse fabuloase, dar câte state ale lumii nu sunt așa???

- Publicitate -

În plus, cum au rămas Iraq, Siria, Afganistan și altele, după retragerea americanilor? Vi se pare că i-a lovit prosperitatea și era cazul ca trupele americane să se retragă? Și dacă tot vorbim despre rațiuni umanitare, aș fi vrut să văd SUA ponderând felul în care Israel acționează în Gaza. Populația nevinovată, copiii însetați și înfometați nu sunt teroriști. Adevăru-i că felul în care îi tratezi îi poate transforma în ”teroriști”, dar asta e o altă discuție. Totuși, dubla măsură în a evalua rațiunile umanitare este cea care ar trebui să ne dea tuturor de gândit.

Să ieșim din zona părerilor despre Venezuela, deși resursele uriașe de petrol se spune că ar fi adevărata miză pentru Trump, nu faptul că Maduro este dictator și să venim mult mai apoape de noi, de Europa.

Cazul Groenlanda – o amenințare facută de Trump, de parcă ar fi posedat de Putin

Context – Groenlanda aparține Regatului Danemarcei, dar are autonomie largă. Trump a vorbit despre „cumpărarea” Groenlandei, ulterior, sugerând că SUA au „interes strategic major”.

- Publicitate -

Juridic se încalcă ”principiul autodeterminării”. Poporul Groenlandei are dreptul să decidă singur dacă rămâne cu Danemarca, dacă devine independent sau dacă schimbă statutul. Nicio putere străină nu poate decide asta în locul lor. Orice anexare fără consimțământ popular ar fi ilegală.

Tot în dreptul internațional găsim ”Interzicerea achiziției teritoriale prin constrângere”. Dreptul internațional modern nu mai permite vânzarea teritoriilor, așa cum se întâmpla în secolul XIX. Chiar dacă Danemarca ar accepta, ceea ce a refuzat categoric, ar fi necesar consimțământul explicit al groenlandezilor. Așadar, ideea de „cumpărare” este anacronică juridic.

Trebuie să precizez că simplele declarații politice nu sunt condamnabile juridic, însă produc iritare maximă în lumea civilizată, mai ales când vin din partea ”principalilor apărători ai democrației”. Totuși, dacă declarațiile sunt urmate de presiuni economice și/sau militare, atunci se intră în zona de încălcare a dreptului internațional.

- Publicitate -

”Ajunge cu presiunile. Ajunge cu insinuările. Ajunge cu fantasmele anexării. Suntem deschişi dialogului. Suntem deschişi discuţiilor. Dar asta trebuie să pe canalele potrivite şi cu respectarea dreptului internaţional”, a scris pe Facebook Jens Frederik Nielssen, premierul Groenlandei. Din păcate, mai mult de atât nu poate face, iar fără o reacție internațională dură la adresa delirului lui Trump, Groenlanda va fi victimă sigură.

Imaginați-vă dacă Donald Trump ar trece la fapte în privința Groenlandei…

Cum vă sună un conflict intern în NATO? Ce precedent ar fi generat pentru ca Taiwanul să fie luat ”pe sus” de China, că doar se poate de acum orice? Ce valoare ar mai avea dreptul internațional, ce relevanță ar mai avea organismele internaționale care să mențină măcar aparent un achilibru într-o lume care nu doar pare, ci chiar a luat-o razna? În plus, prin prin acțiunile lui, Trump legitimează ceea ce face Putin.

În fapt, prin toate acțiunile întreprinse, Trump desconsideră Europa și arată din ce în ce mai mult că pentru el totul este un business. Din păcate, liderii europeni reacționează anemic. Ei sunt la faza de trotinete electrice versus nuclearele SUA, Rusia și China (să nu uităm nicio clipă de forța Chinei!)

- Publicitate -

Europenii au propriile probleme economice, de organizare în cadrul UE și o lipsă gravă de coerență în raport cu drumul pe care aleg să meargă. Până la urmă, rușii și americanii par să își fi împărțit iar lumea, iar Europa pare să fi tras cartea numită ”Păcălici”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

4 COMENTARII

  1. In Statele Unite ale Americii a fost un consens total atunci cand si-au declarat independenta. In Statele Unite ale Europei avem tradatori care culmea! sustin outsideri. Atat timp cat nu eliminam „cartitele” din interiorul Statelor Unite ale Europei, nu vom fi o putere. Hai sa incetam cu denigrarea Europei cand stim cu totii cine sunt cartitele.

  2. Totul este o înțelegere intre marile puteri ,ca si asa zisul război din Ucraina care in care Rusia urmareste teritoriile cu pământuri rare si SUA sa vândă arme in Europa vezi domle sa fim.pregatiti ca sa nu vina si peste noi rusii.

  3. De la americani puteai să ai așteptări doar dacă n-ai pus mâna pe o carte de istorie, să vezi toate mizeriile pe care le-au făcut, toate intervențiile lor prin care au răsturnat regimurile unor țări atunci când i-au deranjat.

  4. Oded Shenkar publica in 2005 volumul ,,Secolul chinezesc”, economia in ascensiune a Chinei si impactul sau asupra ecomoniei globale, asupra echilibrului de forte si a locurilor de munca, in care autorul, profesor la Colegiul de Afaceri Fischer din Ohio, cita cateva studii ale unor institute de cercetari americane specializate in studierea ,,miracolului chinezesc”, in care se afirma ca in jurul anului 2020 China v-a depasi SUA in mai multe domenii si se intrebau ce reactie trebuie sa aiba americanii vis-a-vis de aceasta importanta problema!
    In lucrare se afirma, printre altele, ca SUA trebuie sa caute economic sau politic solutii pentru a preveni tendintele de dezvoltare ale Chinei.
    Dupa analiza unor ceretatori englezi, SUA a pierdut suprematia in mai multe domenii in favoarea Chinei, iar Trump cu dominat de temperamentul sau imprevizibil, de problemele din Europa, cauta solutii chiar si la intelegere cu Putin, si incalcand intelegerile internationale de drept pentru a readuce SUA pe primul loc. Sa nu uitam cea mai datoare tara din lume este SUA!!!
    O intrebare legitima: care va fi miscarea Chinei in Asia de sud-est!
    Felicitari pentru articol domnule Vasilescu!

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

De ce nu există absolvenți cu indemnizație de șomaj în Prahova? Explicațiile AJOFM

Ca urmare a publicării materialului „Ce arată piața muncii...

Profesoara de matematică din Prahova care predă de 51 de ani: „Mi-am investit energia în sala de clasă, cu copiii”

Născută la Măneciu Pământeni, profesoara de matematică Viorica Preda...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -