- Publicitate -

Capcană rutieră de pe DN1A, la Măgurele

Pe drumul național DN1A, la limita comunei Măgurele, într-un punct cunoscut de toți șoferii drept „La Două Purcele”, s-a născut o nemulțumire generală. Locuitorii din satul Iazu, dar și mulți dintre comercianții care își câștigă traiul aici, spun că intersecția a devenit o capcană rutieră, accesul spre sat dinspre Ploiești fiind interzis din cauza unei linii continue dublate de separatoare din beton, iar virajul la stânga, blocat complet.

- Publicitate -

Cine vrea să intre în Iazu venind dinspre Ploiești trebuie să meargă kilometri buni până la primul loc unde poate întoarce legal, ceea ce pentru localnici înseamnă timp pierdut, consum suplimentar și riscuri inutile.

Mulți recunosc că, din disperare, unii șoferi forțează întoarcerea peste linia continuă, riscând accidente și amenzi.

- Publicitate -

„Nu este normal. Eu locuiesc în Iazu. Dacă vin dinspre Ploiești, trebuie să mă opresc la PECO, să întorc cu grijă, sau la cofetărie, altfel nu am cum să ajung acasă. De multe ori este coadă, vin tiruri, este pericol mare”, povestește un locuitor din zonă.

Piețe spontane și trafic intens

În jurul intersecției, pe ambele sensuri, s-au format în ultimii ani mai multe piețe volante, unde localnici și comercianți din Prahova vând legume, fructe, brânzeturi și produse de sezon.

Aici se opresc zilnic zeci de mașini pentru aprovizionare, iar în orele de vârf imaginea este una clasică, șoferi care trag pe dreapta în grabă, pietoni care traversează printre tiruri și o trecere de pietoni amplasată la doar câțiva metri de intersecție.

„Mereu aglomerație. Vin oameni din Ploiești, din București, chiar și din Vălenii de Munte. Se opresc pentru cumpărături, dar locurile de parcare sunt improvizate, chiar pe marginea drumului. Nici pietonii nu sunt în siguranță”, ne-a spus o vânzătoare din piața improvizată de pe marginea sensului spre Brașov.

Soluția propusă: un sens giratoriu

Mulți șoferi și localnici cred că soluția logică ar fi amenajarea unui sens giratoriu modern, care să permită accesul în condiții de siguranță și să fluidizeze circulația.

- Publicitate -

Intersecția este una dintre cele mai aglomerate de pe DN1A, cu un flux constant de trafic greu și deservește nu doar satul Iazu, ci și întreaga comună Măgurele.

Un sens giratoriu ar elimina manevrele riscante de întoarcere, ar permite virajul controlat spre sat și ar reduce viteza vehiculelor care tranzitează zona, crescând siguranța pietonilor și a comercianților care își desfășoară activitatea acolo.

Realitatea din teren

Marcajele rutiere sunt clare, linie continuă, separatoare din beton și indicator „Viraj la stânga interzis”.

- Publicitate -

În plus, trecerea de pietoni de la marginea intersecției creează un risc suplimentar, fiind exact în punctul unde fluxul rutier se intersectează cu traficul pietonal.

Conform legislației, linia continuă nu poate fi încălcată, iar virajul la stânga este interzis. Doar că, în acest caz, regulile au devenit o formă de izolare pentru cei care locuiesc în Iazu.

Cui aparține drumul și cine poate decide

Drumul DN1A este administrat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Secția de Drumuri Naționale Ploiești, aflată în subordinea DRDP București.

- Publicitate -

Orice modificare de semnalizare, amenajare sau proiect de giratoriu trebuie avizată de aceștia, împreună cu Poliția Rutieră Prahova.

Un apel la rațiune și siguranță

Vrem siguranță și logică. Avem copii care traversează zilnic pe acolo, bătrâni care merg la piață, șoferi care se enervează și riscă manevre periculoase.

E momentul ca cineva să privească cu atenție acest punct fierbinte de pe DN1A, spun locuitorii din Iazu, si cumpărătorii care tranzitează zona.

- Publicitate -

Un sens giratoriu ar fi, poate, cea mai echilibrată soluție, simplă, eficientă, cu efect imediat asupra siguranței și a fluidității traficului.

Rămâne ca autoritățile să decidă dacă vor transforma „La Două Purcele” într-un model de bun-simț rutier… sau îl vor lăsa să rămână un punct al frustrării cotidiene.

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Poliției Prahova și CNAIR.

- Publicitate -

UPDATE: Reacția CNAIR

Precizăm faptul că amenajarea intersecției DN 1A cu DJ 100L a fost realizată la solicitarea primăriei Comunei Măgurele.

Astfel, Primăria Comunei Măgurele a realizat proiectul „Executare de marcaje, montarea indicatoarelor și lucrări conexe pentru dirijarea și siguranța circulației în intersecția DN 1A – DJ 100L, Comuna Măgurele, Județul Prahova” și l-a transmis spre avizare către DRDP București, fiind astfel obținut avizul CTE nr 21/07.05.2021, având la bază avizul IPJ Prahova.

Materializarea în teren a proiectului a fost realizată de către DRDP București prin SDN Ploiești, în conformitate cu proiectul mai sus menționat.

- Publicitate -

Subliniem faptul că realizarea unui sens giratoriu nu este fezabilă având în vedere traficul greu intens din zonă.

Este evident faptul că un sens giratoriu în acea zonă nu ar fluidiza traficul, din contră, l-ar îngreuna, fapt ce ar conduce la formarea de ambuteiaje.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondajul Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Ce faci dacă simți miros de gaze în casă sau bloc? Începe stresul!

Explozia din blocul din cartierul bucureștean Rahova a produs...

De ce nu o vrea Sorin Grindeanu pe Oana Gheorghiu în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu este de...

Suveranism la raft: Carrefour se va preda!

În atenția suveraniștilor de pretutindeni: se va vinde rețeaua...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -