Un adolescent în vârstă de 17 este în custodia Poliției, fiind principalul suspect în cazul mesajelor de amenințare trimise în ultimele zile școlilor și spitalelor din România.
Vă reamintim că astfel de mesaje au ajuns și în Prahova. Duminică seara pe adresele de email ale spitalelor CF Ploiești și Voila din Câmpina și marți seara pe adresele a două școli din Ploiești.
Tânărul este elev al Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev” din București, iar în momentul în care a fost interceptat în această dimineață de polițiști ar fi încercat să-și distrugă telefonul mobil.
Momentan el nu a a recunoscut acuzațiile. În timpul audierilor s-a descoperit că în urmă cu doi ani, Statele Unite au cerut extrădarea lui pentru terorism, pentru că ar fi amenințat că aruncă în aer mai multe școli din America.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews că tânărul este același care a fost acuzat de FBI de acte de terorism și de pornografie infantilă, iar justiția din România a refuzat cererea autorităților americane de a-l extrăda.
El a fost acuzat de FBI că în 2023 a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții publice din Statele Unite, precum și de apartenență la grupuri infracționale online „care vizează, manipulează și extorchează victimele pentru a le determina să comită acte de violență, exploatare sexuală și automutilare”.
În 16 decembrie 2024, un judecător districtual al statului New York a emis un mandat de arestare pe numele elevului de 17 ani și a cerut autorităților române extrădarea acestuia. Cazul a ajuns apoi în instanță.
În 20 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv cererea autorităților americane de extrădare a tânărului.
Prima decizie privind respingerea cererii de extrădare a elevului de 17 ani a fost luată de Curtea de Apel București pe 13 mai. Instanța a motivat atunci „starea de minorat de la momentul săvârșirii” a celui acuzat, dar și legislația diferită a celor două state în privința pedepselor.
