Cei care doresc o locuință socială la Ploiești trebuie să întrunească anumite criterii de eligibilitate și ierarhizare. Pe site-ul Primăriei Ploiești se află în dezbatere publică un proiect de hotărâre prin care sunt stabilite aceste condiții, dar și actele justificative necesare.
Din articol
Din start trebuie spus că sunt îndreptățite să solicite o locuință socială persoanele care au domiciliul în Ploiești.
Conform proiectului aflat în dezbatere publică pot solicita o locuință socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu lunar net pe total economie, comunicat de INS, anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care este repartizată locuința.
Totodată, titularii cererii de locuință, precum și ceilalți membrii ai familiei acestuia – soț/soție/copii – nu deține în proprietate o altă locuință. Mai mult, aceștia trebuie să nu fi beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru locuință.
Criterii de eligibilitate și ierarhizare
Proiectul de hotărâre, aflat în dezbatere publică la Ploiești, prevede că la întocmirea listei de prioritate pentru 2026 în vederea repartizării unei locuințe se va ține cont de anumite criterii de eligibilitate și ierarhizare.
Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se aplică numai solicitanților de locuință socială care au îndeplinit în totalitate criteriile de eligibilitate.
În cazul în care se înregistrează punctaje egale, solicitanții vor fi vor fi departajați în funcție de vechimea cererii
Actele necesare pentru obținerea unei locuințe sociale în 2026
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat, la depunerea cererii, solicitantul va trebui să prezinte o serie de acte doveditoare cu privire la venit, stare civilă, dar și declarații notariale.
- Copii ale actelor de identitate ale tuturor membrilor
- Copii ale actelor de stare civilă
- Documente de venit (adeverință de salariat, taloane de pensie, adeverinte eliberate de organele financiare teritoriale, sentințe de divorț, orice dovadă de venit).
În cazul în care solicitanții nu realizează venit vor da o declarație pe proprie răspundere în fața funcționarilor publici din cadrul Serviciului Locuințe Sociale în care vor specifica acest lucru.
- Adeverințe din care să reiasă că minorii aflați în întreținere frecventează cursurile unei instituții de învățământ și dacă primesc bursă
- Copii ale contractelor de închiriere/comodat pentru spațiul locativ în care solicitantul locuiește
- Declarația proprietarului imobilului din care să reiasă că tolerează în spațiu pe solicitantul de locuință socială împpreună cu familia acestuia sau copii ale actelor de proprietate
- Copii ale certificatelor de invaliditate, după caz, certificate de încadrare în grad de handicap
Declarații notariale și pe propria răspundere
- Declarație notarială potrivit căreia nu deține locuință proprietate personală, nu a înstrăinat o locuință proprietate după 1 ianuarie 1990, nu a beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe și nu deține, în calitate de chiriaș, o locuință din fondul locativ de stat.
- Acte doveditoare din care să reiasă că solicintantul și familia sa au fost evacuați din imobilul care a făcut obiectul legilor proprietății
- Acte doveditoare pentru solicitanții proveniți din instituții de ocrotire socială.
- Acte doveditoare care atestă calitatea de beneficiar al prevederilor Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 sau conform prevederilor Decretului – lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 Martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
- Ordin de protecție emis de organele de poliție /instanța de judecată din care să reiasă faptul că solicitantul de locuință socială este victima a violenței domestice
- Orice alt document apreciat de so,licitant ca dovadă pentru obținerea unei locuințe sociale.
