Polițiștii de la Transporturi desfășoară, marți dimineață, 37 de percheziții în București și în cinci județe, inclusiv în Prahova, într-o anchetă privind furtul a aproximativ 10 tone de combustibil din vagoane-cisternă.
Acțiunea este coordonată de Direcția de Poliție Transporturi și Secția Regională de Poliție Transporturi București.
Percheziții în Prahova, București și alte patru județe
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, perchezițiile au loc în București și în județele Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Ialomița și Teleorman.
Ancheta vizează două dosare penale, în care sunt cercetate 35 de persoane fizice și două persoane juridice.
Faptele investigate sunt furt calificat, delapidare și neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Aproape 10 tone de combustibil ar fi fost sustrase
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2025 – iunie 2026, suspecții ar fi sustras aproximativ 10 tone de combustibili din vagoane-cisternă.
„Activitatea infracțională a constat în sustragerea, în formă continuată, de combustibili din vagoane-cisternă, respectiv însușirea de diferite cantități de produse petroliere, lubrifianți și material rulant”, a transmis IGPR.
Cele două dosare se află sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Sectorului 1 București și Buftea.
La percheziții participă și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul unităților centrale și teritoriale ale Jandarmeriei Române.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a prejudiciului produs.
