Ședință la Consiliul Local Ploiești

- Publicitate -

Câte locuri de parcare publice și câte mașini sunt în Ploiești

Ploieștiul se confruntă, de mulți ani, cu lipsa locurilor de parcare, în contextul în care numărul de autoturisme a crescut semnificativ. Oficial, potrivit Primăriei Ploiești, municipiul are doar 2.101 locuri de parcare cu plată. Alte 13.409 locuri de parcare figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului.

Număr redus de parcări vs mașini

Observatorulph.ro a solicitat Primăriei Ploiești situația privind numărul de parcări cu plată, dar și al parcărilor de la bloc din Ploiești.

- Publicitate -

Oficial, conform răspunsului municipalității, Ploieștiul are 2.101 parcări publice cu plată, iar alte 13.409 parcări figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public.

„Potrivit verificărilor efectuate în evidențele serviciilor de specialitate ale instituției noastre, vă facem cunoscut faptul că au fost identificate un număr de 13.409 locuri de parcare ce aparțin domeniului public al municipiului Ploiești și care figurează înscrise în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploiești”, însușit potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 225/1999 și atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 1359/2001.

- Publicitate -

Societatea Servicii Gospodărire Urbană Ploiești SRL, cu care este încheiat contractul de delegare nr. 14782/2010 deține în concesiune doar terenuri pentru care a fost stabilit regimul de parcare cu plată fiind amenajate astfel 2.101 locuri de parcare cu plată, dintre care 112 locuri pentru persoane cu dizabilități.

În același context, vă facem cunoscut faptul că, în prezent, la nivelul municipiului se desfășoară operațiuni specifice pentru determinarea locurilor de parcare existente pe domeniul public al municipiului Ploiești”, se arată în răspunsul Primăriei Ploiești.

Număr mare de mașini vs. parcări puține, la Ploiești

Potrivit datelor statistice prezentate de Primăria Ploiești, la solicitarea Observatorulph.ro, în evidențele fiscale figurează 98.642 de autoturisme și mijloace de transport cu masa mai mică de 12 tone.

- Publicitate -

Din acest total, 78.932 de mijloace auto sunt deținute de persoane fizice, iar 19.710 de persoane juridice.

Separat de numărul autoturismelor aflate în evidență ar trebui, însă, să ținem cont de autoturismele înregistrate în alte state, dar și de cele care se află în tranzit pe raza municipiului, precum și de autoturismele înregistrate pe numele unor firme din alte județe.

Parcări cu plată în zona de blocuri

Primăria Ploiești a lansat recent, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre privind închirierea locurilor de parcare de la bloc. Mulți dintre ploieșteni au reclamat, însă, în primul rând, numărul mic de parcări.

- Publicitate -

Conform propunerii, locatarii de la bloc vor putea să-și închirieze locul de parcare, iar permisul obținut le va da dreptul de folosire exclusivă în intervalul orar 16.00 – 08.00 a zilei următoare, de luni până vineri.

În intervalul 08.00 – 16.00, de luni până vineri, posesorul permisului de parcare poate folosi gratuit locul de parcare pentru care i-a fost eliberat permisul și poate să-l utilizeze în măsura în care locul respectiv nu este ocupat.

Tarifele pentru locul de parcare ar urma să fie stabilite, dacă proiectul este aprobat, în funcție de zona de fiscalitate, respectiv 600 de lei/an în Zona A, 500 de lei/an în zona B, 400 lei/an în zona C și 300 de lei/an în zona C. (Detalii AICI).

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Asadar, 13500 de locuri de parcare disponibile in prezent, deci taxa pe care doreste dl.primar sa o implementeze pentru diferenta pana la aprox. 100.000 auto, este haioasa. Ideea este excelenta, DACA parcarile ar fi amenajate, monitorizate video, etc. asa sa tragi doua dungi cu var pe jos si sa numesti „loc de parcare” pt. care incasezi bani, se numeste smecherie.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum arată cea mai mare stație de biogaz din România construită în Prahova. Povestea unui tânăr vizionar

Într-o Românie care încă se confruntă cu problema uriașă...

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -