Pe trotuarul Bulevardului București a apărut un crater periculos pentru cetățeni, rămas pe locul unui fost chioșc de difuzare a presei. Nu este prima situație de acest gen semnalată de cititorii noștri, ceea ce înseamnă că cine ar trebui să repare acest gen de crăpături în asfalt, nu își face treaba în Ploiești.
În apropiere se află o farmacie și un supermarket non-stop, ceea ce face ca zona să fie circulată și ziua și noaptea. Cu atât mai mult gropile rămase în asfalt sunt mai periculoase…
„Un adevărat crater a fost lăsat în asfaltul pietonal aproape de stația Rulmenți Grei din B – dul București după strămutarea unei gherete care a servit cândva la difuzarea presei!
Ținând cont că în apropiere este un supermarket, zona este foarte circulată chiar și pe timpul nopții, existând un risc mare de accidente!
Până la o posibilă nivelare nici măcar nu a fost semnalizată! Sper, prin intermediul dv. să găsim vinovatul care a lăsat această „semnătură” pe asfalt!”, ne-a scris la redacție cititorul.
Semnalăm și noi autorităților, pe această cale, să găsească o soluție de nivelare a asfaltului pe acest trotuar, deoarece există acolo, oricând, riscul unei accidentări.


Tot spun ca autoritatile locale nu-si fac treaba in Ploiesti, dar astea sunt ineptii pt unii cititori…. Conform articolului in care se sugereaza ca administratiile de blocuri trebuie sa se mobilizeze pentru a tunde iarba din jurul lor si in acest caz nu m-ar mira ca aceeiasi solutie sa se propuna. Ca doar craterul se afla in vecinatatea blocurilor, nu-i asa? De ce sa deranjam autoritatile ? O asociatie sa puna mana de la mana sa cumpere materiale si sa astupe craterul.