- Publicitate -

Sportivi de excepție, cetățeni de onoare ai stațiunii Sinaia

Sportivi care fac cinste județului, dar mai ales stațiunii Sinaia, recompensați pentru meritele lor. Jucătoarea de tenis Ana Bogdan și Valentin Crețu, performer la proba de sanie, au devenit „cetățeni de onoare” ai orașului grație rezultatelor lor.

„Cu mare bucurie și mândrie acordăm  titlul de “Cetățean de Onoare” sportivilor  Ana Bogdan și Valentin Crețu. Acești doi sportivi excepționali, născuți și crescuți în Sinaia, au adus onoare orașului nostru prin performanțele lor remarcabile pe plan național și internațional. Ana și Valentin sunt exemple strălucitoare ale dedicării, perseverenței și excelenței. Ei au demonstrat că prin muncă asiduă și susținere, visele pot deveni realitate. Vreau să le mulțumesc Anei și lui Valentin pentru tot ceea ce au realizat și pentru modul în care au reprezentat orașul nostru în toată lumea.” Vlad Oprea – primarul Orașului Sinaia.

- Publicitate -

Sinaia se mândrește cu doi noi Cetățeni de Onoare, care prin performanțele de excepție realizate de-a lungul anilor au dus la  dezvoltarea sportului local și promovarea imaginii orașului.

Născută la Sinaia pe 25 noiembrie 1992, Ana Bogdan și-a început activitatea sportivă sub îndrumarea tatălui ei, fost schior de performanță. În anul 2023, a reușit să devină a 39-a jucătoare a lumii, cea mai bună clasare a sa până în prezent. În anul 2024, a fost selecționată în lotul olimpic, reprezentând cu onoare și emoție România la ediția de vară a Jocurilor Olimpice de la Paris.

- Publicitate -

Valentin Crețu, născut la Sinaia pe 09 septembrie 1989, a fost cucerit de magia sporturilor de iarnă în anul 2000, iar de atunci, de la vârsta de 10 ani, practică sania la Clubul Sportiv Orășenesc Sinaia. A participat la competiții internaționale importante, inclusiv la patru ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă. În anul 2023, a obținut medalia de aur în Cupa Națiunilor la sanie, concurs desfășurat în cadrul etapei Cupei Mondiale de la Winterberg (Germania).

Simpatia și susținerea oamenilor fac din Ana Bogdan și Valentin Crețu veritabili ambasadori sportivi ai orașului Sinaia peste hotare și sunt un exemplu pentru toți copiii – să trăiască frumos și să-și urmeze visele”, a transmis Primăria Sinaia.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -