- Publicitate -

Jurnal din tabără – Ziua 3 – În care am avut de toate: drumeții, glume, accidente, prietenii noi, concursuri și multă oboseală

E clar, simpaticul nostru ghid, Cristi Minculescu, se simte atât de bine printre copii, încât a devenit și el unul dintre ei. Dacă îi privești cum interacționează, nu știi care este adultul. Și, cu toate acestea, când vine de vorba de siguranța piticilor, situația se schimbă rapid.

În această zi Cristi a avut parte de distracție împreună cu piticii, dar și de momente tensionate. Să vedem ce ne povestește chiar el.

- Publicitate -

Urmare de AICI

„Începem ziua cu alarma telefonului. Nu mă încântă nici pe mine sunetul, darămite pe copii. Mai amân un pic și, pe la 08.10, sărim din paturi. Pe la 09.00 vrem să mergem să vedem cum escaladează „oamenii mari”, să își facă și voinicii mei o idee despre căţăratul pe stâncă. Mâncăm, ne facem și câte un sandviş și, cu bagajul pregătit, stăm la soare să vină cei mari. Astazi merg cu piticii în Vărărie 🙂

- Publicitate -

Drumul prin „mini orăşelul” cu terase, zona de food și tarabe cu tot felul de suveniruri le cam face cu ochiul, dar rezistă și ne continuăm drumul spre stâncă. Sunt impresionați, uimiți și un pic speriați de peretele vertical de piatră. Vedem un pic cum stă treaba cu escalada și apoi ne vedem de programul nostru spre Canionul Zănoaga și Cascada „7 Izvoare“.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -