Primăria Bănești vrea să achiziționeze 200 de veste reflectorizante pentru bicicliștii și căruțașii din comună. Măsura vine după ce polițiștii au constatat una dintre cauzele principale generatoare de accidente rutiere o reprezintă lipsa de disciplină a conducătorilor de vehicule pe drumurile publice.
În urma raziilor realizate de polițiști pe raza comunei Bănești, zeci de bicicliști și căruțași au fost depistați în trafic sub influența alcoolului, fără veste reflectorizante, fără a avea vehiculele echipate corespunzător sau nerespectând nicio regulă rutieră.
Dincolo de amenzi, autoritățile au lansat și acțiuni de prevenire a accidentelor și de informare a acestor persoane, precizându-le riscul la care se expun, dar și pe care-l prezintă pentru ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor.
„Intenționăm să dăm cam 200 de veste reflectorizante. Să vedem de ce bani dispunem în buget pentru că ar fi nevoie să dăm mai mult de atât. Împreună cu Poliția Câmpina le-am făcut o serie de prezentări celor care merg cu bicileta și căruța, astfel încât atunci când vor fi sancționați pentru abaterile lor să nu mai spună că nu au știut, că nu au fost informați. Aceste reguli au fost prezentate și-n ziarul local, și pe site-ul Primăriei“, ne-a declarat George Stoica, primarul din Bănești.
Reamintim că această comună este tranzitată și de DN1 și nu puține au fost dățile când aici au fost înregistrate accidente rutiere, unele dintre ele cu urmări grave.
Foto cu caracter ilustrativ

