- Publicitate -

USL bântuie prin Prahova! Posturi vacante de consilieri locali, blocate de liberali

posturi vacante usl

USL bântuie în continuare Prahova, deși alianța s-a destrămat de multă vreme. Problemele au apărut în momentul în care anumiți consilieri și-au încetat mandatul înainte de termen, fie pe motiv că și-au dat demisia, fie pentru că au fost declarați incompatibili sau chiar au decedat. Surse din PSD susțin că liberalii se opun când este vorba de nominalizarea aleșilor PSD.

Au fost prieteni de alianță, dar acum s-a rupt orice legătură. Cu toate acestea, USL pare să nu fi murit la Prahova, pentru că numirea aleșilor se face în continuare numai dacă pe adeziunea de partid sunt cele trei parafe ale PSD, PNL și PC. Cel mai elocvent caz este în Consiliul Județean Prahova. Dacă în cazul postului devenit vacant ca urmare a faptului că faptul că Ovidiu Cord a fost declarat incompatibil s-a găsit rezolvare, în ședința de joi, 19 martie, fiind promovat un proiect pentru numirea lui Remus Nică, în cazul vacantării mandatului lui Laurențiu Mitrea, ales pe listele USL din partea PNL nu există încă o soluție. Asta pentru că liberalii se opun, cel puțin până la această dată, ca să gireze cu parafă nominalizarea unui social-democrat, potrivit listei de la alegerile din 2012. Surse neoficiale susțin că până la urmă social-democrații au ajuns la concluzia că Victor Petrescu, următorul pe listă, nu ar fi incompatibil și ar putea să îndeplinească și funcția de consilier județean. Numai că propunerea vine din partea PSD și are nevoie de acordul PNL. În teritoriu sunt alte patru – cinci situații similare. La Talea de exemplu a fost vacantat un loc de consilier local deținut de un psd-ist. Următorul pe listă era PNL. Consiliul Local a aprobat cererea PNL privind nominalizarea unui liberal, dar ulterior aprobării hotărârii s-a constatat că numirea s-a făcut numai cu semnătura PNL. Pentru rezolvarea problemei, liberalul a reușit să obțină semnături din partea alianței PSD – PC, însă PNL nu a mai semnat, motiv pentru care consilierul și-a dat demisia. Un alt caz este și la Boldești – Scăeni, dar și în alte localități.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -