- Publicitate -

Premieră istorică în Japonia! O româncă, aleasă în conducerea Agenției Spațiale Japoneze

Data:

aurora-692x360.jpg

Aurora Simionescu, fosta studentă a universității Jacobs din Bremen, la vârsta de doar 33 de ani a căpătat funcția de Associate Professor la Agenția Spațială Japoneză JAXA, fiind prima non-japoneza ce a primit această funcție. Aurora susține că această provocare este de ași împinge limitele proprii cu fiecare zi ce trece. Iată povestea de succes a acestei doamne!

- Publicitate -

Ea este unul dintre cei 13 români incluși în topul celor 100 de lideri ai inovației din Europa Centrală și de Sud, potrivit b1.ro.

Aurora a declarat unui site nemțesc că zilnic încearcă să își lărgească orizonturile minții și să înțeleagă mai bine profunzimile Universului în care trăim.

„Încerc să împing limitele cunoașterii mele, câte puțin în fiecare zi. Asta e provocarea mea”, susține, potrivit idw-online.de, cercetătoarea româncă, fostă studentă a universității Jacobs din Bremen, scrie ZiarulRomanesc.de

Recent, Aurora a fost prima non-japoneză investită în funcția de Associate Professor la Agenția Spațială Japoneză JAXA (Japan Aerospace Exploration Agency), la vârsta de doar 33 de ani.

- Publicitate -

Citește continuarea pe StireaZilei.com

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Observatorul Prahovean, lider de audiență în presa online din Prahova

Observatorul Prahovean este lider de audiență în presa online...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Primăria Ploiești face mișto de Poliția Rutieră pentru gropile de pe Șoseaua Vestului [DOCUMENT]

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul ”La un...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Lista localităților care vor primi bani pentru investiții în Prahova

Aleșii județeni prahoveni au aprobat, marți, repartizarea pe localități...

Razie rutieră în desfășurare pe DN1, la Bucov

O acțiune rutieră se desfășoară, miercuri seară pe DN1,...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă. Calculul specialiștilor

Klaus Iohannis și-a anunțat dorința de se pensiona din...

Sens giratoriu pe DN1B, la limita dintre Bucov și Valea Călugărească

Un nou sens giratoriu va fi construit pe DN1B,...
- Publicitate -

Informații utile

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Cum s-a transformat Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Interviu cu directorul Bogdan Nica

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, a...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Lista localităților care vor primi bani pentru investiții în Prahova

Aleșii județeni prahoveni au aprobat, marți, repartizarea pe localități...

Razie rutieră în desfășurare pe DN1, la Bucov

O acțiune rutieră se desfășoară, miercuri seară pe DN1,...

Ce pensie va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă. Calculul specialiștilor

Klaus Iohannis și-a anunțat dorința de se pensiona din...
- Publicitate -