O iubitoare de animale din Ploieşti s-a ales cu dosar penal după ce maidanezul pe care l-a adoptat la începutul anului de la adăpostul din Bucov a atacat un trecător.
Incidentul s-a produs luni, în jurul orei 10,30, când un tânăr de 22 de ani a sunat la 112 după ce a fost muşcat de un câine comunitar, în timp ce se afla pe o alee din spatele unui bloc din Ploieşti. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, la faţa locului s-a deplasat o patrula de siguranţă publică, care a constatat că victima a fost muşcată de câine de coapsa piciorului stâng, sfâşiindu-i pantalonii. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat deţinătorul câinelui respectiv, în persoana unei femei, în vârstă de 59 ani, domiciliată in Ploieşti, care a declarat că în luna ianuarie 2012 a adoptat câinele de la Serviciul Protecţia Animalelor, în baza unei declaraţii de angajament, iar la data de 23.09.2013 câinele i-a scăpat din lanţul cu care era legat de un ţăruş din apropierea blocului. Victima s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase Movila, unde i s-a stabilit diagnocticul "plagă muşcată coapsa stângă de câine identificabil", fără a rămâne internat în spital. În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art.11, alin.1 din OUG 55/2002.
