Are 26 de ani şi e masterand. E subţirică, frumuşică şi cu o feţişoară de porţelan… Când spun porţelan mă gândesc la ceva frumos, dar imobil, inexpresiv, ca şi cum n-ar avea emoţii umane… Deşi are… Câteva… Pe celelalte le-a îngropat adânc, în cutia Pandorei… Acolo sunt şi durerea şi furia şi dorinţa sexuală și plăcerea…
La vârsta la care alte tinere îşi doresc o relaţie frumoasă, o familie şi copii, ea îşi doreşte să poată simţi dorinţă şi plăcere alături de un tânăr, un tânăr pe care să-l iubească şi lângă care să se simtă o femeie împlinită…
Ei însă îi este imposibil… Eşuează de fiecare dată deşi nu înţelege de ce, însă bănuieşte cam de unde i s-ar trage şi în final cere ajutor…
Ca ea sunt mii şi mii de fete, dintre care multe leagă relaţii de formă fiindcă “aşa trebuie”, mimează plăcerea, fac copii şi se dedică parinţitului cu ferocitate, sufocându-i cu protecţia şi transformându-i în brute sau larve neputincioase… Din dragoste şi protecţie fără nicio îndoială! Altele îşi resping treptat partenerul, întâi în dormitor, iar mai apoi în toate celelalte sectoare ale relaţiei… Unele devin dependente de alcool sau drog căutând o senzaţie, ceva plăcut în corp şi minte… Altele devin amazoanele ce se vor lupta cu bărbaţii, cot la cot, până le vor pune piciorul pe grumaz… Din răzbunare…
Răzbunare pe ce? Pe cine? Nici ele nu prea ştiu… Tot ce ştiu şi reuşesc să-şi amintească este că undeva în copilărie cineva a profitat de inocenţa lor şi le-a abuzat sexual… Tot ce mai ştiu este că altcineva care trebuia să le protejeze le-a neglijat şi le-a umilit… “Dacă ai fost proastă şi-ai stat/l-ai lăsat?”
Mintea unui copil nu înţelege ce i se întâmplă… Corpul lui înregistrează răul, dar ca să-l facă mai suportabil psihicul “separă” mintea de corp printr-un mecanism pe care îl numim disociere. Adică “nu mi se întâmplă mie”… Psihicul “se rupe” şi ca să poată supravieţui se apără aşa… Rana nu se închide, ci se acoperă cu o “coajă” groasă ce se va hrăni de acum încolo cu “seva” părţii sănătoase rămasă intactă… Atâta câtă e… Copilăria lui este ca un fluture cu aripile frânte… Nu va mai zbura decât mai pe jos ca o gărgăriţă sau se vă târî căutând mereu adăposturi…
Greu de înţeles cum se poate întâmpla aşa ceva… Cum un vecin, un adult de 50 de ani poate încerca să dezvirgineze o fetiţă de 4-5 ani… Cu degetele fiindcă n-a reuşit să aibă erecţie… Cum un părinte aflând asta nu-l crede pe copil, ci pe vecin fiindcă acela este credincios şi se duce la biserică…
Nu cunosc nici un animal care să lase să se întâmple aşa ceva puilor săi… Oamenii însă, uite că pot… Unii… Destui… Prea mulţi dacă mă uit în statistici… În SUA, 1 din 5 fete şi 1 din 20 băieţi sunt abuzaţi sexual în copilărie (până la vârsta de 14 ani) însă doar cca 6 % din cazuri sunt raportate autorităţilor. În România nu avem astfel de statistici fiindcă nimeni nu e interesat să afle. În plus, avem mentalitatea naţional-tradiţională prin care e “ruşinos” atât pentru victimă cât şi pentru familie (mai ales) să recunoască public că a “păţit” aşa ceva… Mai bine muşamalizăm, ignorăm şi astfel condamnăm la impotenţă, prostituţie, eşec relaţional şi chiar patologie pe copiii care trec zilnic pe lângă abuzatorii lor fără a putea să-i vadă pedepsiţi, izolaţi şi reduşi la imposibilitatea de a le mai face vreodată vreun rău…
Nu e normal să condamni la moarte un câine fiindcă te-a lătrat sau te-a muşcat de picior atâta vreme cât laşi să fie muşcat de suflet şi pe viaţă un copil, atât de rău încât nimic, niciodată nu va mai şterge din mintea şi sufletul lui ignoranţa sau iresponsabilitatea ta ca părinte şi perversitatea patologică a celui ce i-a ucis inocenţa.
Nu e normal să inversăm priorităţile decât dacă nu suntem conştienţi de urmări sau nu ne mai pasă decât de noi…
Şi pentru ca lucrurile să fie bine făcute, cred că orice părinte poate să-şi înveţe copilul să nu lase pe nimeni să-l “folosească” fără acordul lui explicit sau al părinţilor, să comunice fără teama de consecinţe ce i se întâmplă, să nu intre în contact intim şi prelungit cu oamenii în absenţa părinţilor şi fără ştirea lor, să-şi protejeze corpul şi mintea de relele intenţii sau curiozităţile deplasate ale adulţilor din preajmă.
În plus, dacă într-adevăr le pasă de copiii lor, să fie atenţi la “cunoştinţele” apropiate fiindcă din nefericire, acestea sunt cele care câştigă încrederea şi interesul copiilor în scopul abuzului fizic şi sexual. Nici o persoană adultă responsabilă de faptele sale şi bine intenţionată, nu va încerca să se folosească de un copil fără a cere acordul său ori în absenţa părintelui, decât dacă…
