“Nu vă uitaţi la mine că arăt aşa… Sunt disperată, n-am închis un ochi toată noaptea… Arăt mai bine de obicei”
O mamă răvăşită povesteşte printre lacrimi cum băiatul ei a venit să-I ceară 30 000 lei (da-da, 300 de milioane de lei) fiindcă are datorii la jocuri (de noroc) şi că vrea să meargă la psiholog, la preot, oriunde trebuie ca să poată renunţa la acest obicei…
Întreb din curiozitate “Şi i-aţi dat banii?”. Mama răspunde imediat că de la sine înţeles: “Bineînţeles, ce era să fac doamnă? Când l-am văzut că lăcrimează… Sunt mama şi-mi iubesc copilul… Doar nu era să-l las aşa… Cine ştie ce era în stare să facă?!”
Evident devin şi mai curioasă… “Tatăl ştie?” “Nu, nu i-am spus… M-a rugat să n-o fac că e ultima oară…” răspunde ea repede…
O să vă întrebaţi firesc ce căuta mama la mine. Şi eu m-am întrebat, am şi făcut-o cu voce tare deşi ştiam cumva răspunsul. “Voiam să găsesc o persoană cu care să poată vorbi Mihăiţă (da, da,… “iţă”) adică “copilu’ ” iar printre şedinţe să poată afla şi ea, mama, “ce zice”, “ce face”, “cum merge treaba”… Pentru că “… Iţa” e un copil bun, cuminte, muncitor, dar “fără noroc la fete”, fiindcă n-a dat de nici o fată de condiţia lui şi “probabil e nefericit, de asta s-a apucat de prostii”… Aaa, “Iţa” – copilul are 31 de ani 
Poate că vă vine a zâmbi, dar nu e de glumă deloc. Astfel de bărbaţi-băieţei sunt cei care într-adevăr sunt nefericiţi fiindcă nu pot relaţiona cu femei de vârsta lor nicicum. Nu, n-au o problemă fiziologică ci una maaare de tot psihologică ce îi împiedică până şi să facă sex normal. Buni profesionişti, inteligenţi, aspectuoşi şi îngrijiţi până la metrosexualitate, devin impotenţi relaţional şi sexual în faţa unei femei dispuse să aibă o relaţie cu ei.
Ce se întâmplă de fapt?
Când un băiat de naşte, mama este prima lui mare dragoste în timp ce tatăl devine primul său model. Primele repere emoţionale şi comportamentale încep aici, în cadrul familial odată cu primele scutece şi zâmbete.
Pe nimeni nu va mai iubi mama aşa că pe băiatul ei, iar el va simţi şi vedea asta primul. De aici va învăţa cum să se lase iubit şi ce fel de iubire să caute în viaţa lui… Toate femeile din viaţa lui vor trece inevitabil testul filtrului matern. Invariabil multe îl vor pica fiindcă este prea mult: ele nu vor să fie mama bărbatului lor ci… invers. Dar asta este deja altă discuţie… Şi uite aşa el va rămâne în relaţii disfuncţionale sau singur şi nefericit, misogin sau “cu probleme”. Nu caut vinovaţi fiindcă nici mamele nu-şi dau seama că în creşterea băiatului lor, îşi proiectează de fapt visele despre un partener ideal, un tată ideal de care se şi îndrăgostesc definitiv şi irevocabil, sufocându-l şi nelăsându-l să “respire” fără ştirea şi acordul lor… Din păcate, de cele mai multe ori dorinţa mamei este aceea de a-şi modela fiul în a deveni bărbatul ideal după criteriile ei. Iar în educaţia unui băiat, pentru a se ajunge la consolidarea comportamentelor masculine, este bine de ştiut că el va fi mai sensibil la fraze care se referă la ceea ce FACE decât la ceea ce ESTE. Încurajările valorizate vor fi preponderent ale tatălui al cărui “discipol” iniţial va fi băiatul…
Taţii adesea se pot simţi excluşi din triunghiul relaţiei familiale, invocaţi doar când fiul face vreo trăsnaie sau reamintesc cuiva prin vreo trăsătură fizică de bărbaţii care erau până la apariţia fiului/fiilor… Se retrag în muncă, în “una mică cu băieţii” sau şi mai rău găsesc un suflet “milos” de femeie să le poarte de grijă, mulţumită că a găsit “un creştin” să se uite şi la ea…
Parenting-ul are două mari funcţii: una emoţională (să-şi iubească copii asigurându-i de fiecare dată că nu vor fi abandonaţi, respinşi, trădaţi, neglijaţi, abuzaţi, umiliţi) şi una funcţională (prin care îşi învaţă copii să se protejeze singuri să aibă grijă de ei, să trăiască cu sine şi cu ceilalţi, să-şi construiască obiective cu sens şi să le atingă).
Pentru un băiat, mama are determinanta prima funcţie iar tatăl pe cea de-a doua. Mama îl învaţă cum să se lase iubit, cum să relaţioneze cu iubire şi tandreţe într-o relaţie de cuplu iar tatăl îl învaţă să fie bărbat şi să facă lucruri, acţiuni valoroase pentru sine, relaţie şi comunitate.
Două funcţii diferite ce amestecate de părinţii singuri (“şi mama şi tata”) fac copilul să devină confuz atât emoţional cât şi relaţional. Nefericirea generată de confuzie îşi găseşte adesea gratificaţia sau anestezia în alunecări” periculoase şi de multe ori fatale.
Lipsa de atenţie/afecţiune/timp dăruit băiatului aceste la fel de dezastruoasă ca şi excesul!!!
Practica mea profesională m-a făcut să constat că dificultăţile băieţilor de a deveni bărbaţi sunt legate mai des de absenţa reală sau afectivă a taţilor decât de o dragoste excesivă a mamelor. Şi atunci de bună seamă se pune întrebarea: Cine castrează băieţii? Absenţa taţilor sau excesul de iubire al mamelor? Pentru că oricum amândouă sunt otrăvitoare, merg mână în mână iar combinaţia lor este letală…
Şi ca să nu încheiem discuţia noastră virtuală într-o notă demoralizatoare, vă propun o povestioară:
“Într-o noapte de vară foarte călduroasă, membrii unei familii au dormit afară, în grădina din spatele casei lor. Mama a observat, cu destulă neplăcere, că fiul său şi soţia acestuia (pe care nu o suportă deloc) dormeau cuibăriţi unul în braţele celuilalt. Neputând să suporte acest lucru, ea i-a trezit şi le-a spus: “Cum puteţi dormi atât de apropiaţi unul de celălalt pe căldura aceasta? Este nesănătos şi periculos.”
În alt colţ al grădinii dormeau fiica sa şi ginerele sau, pe care îl adoră. Aceştia dormeau însă departe unul de altul. Mama i-a trezit uşor spunând: “Dragii mei, cum puteţi dormi atât de departe unul de altul, când este un frig ca acesta? De ce nu vă încălziţi unul pe altul?”.
Nora sa, care a auzit aceste vorbe, s-a ridicat în capul oaselor, şi, cu voce tare, a spus următoarele cuvinte, că pe o rugăciune: “Ce milostiv este Dumnezeul nostru. O singură grădină şi o vreme aşa de schimbătoare!”
Să vă fie de folos
